Un cunoscut primar PNL, reacție acidă pentru Ilie Bolojan, în scandalul creșterii taxelor: 'Mă pufnește râsul, nici nu aveți voie să vă atingeți. Este ilegal' EXCLUSIV

Autor: Eugen Dinu

Publicat: 12-01-2026 13:29

Actualizat: 12-01-2026 15:08

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Un cunoscut primar PNL, reacție acidă pentru Ilie Bolojan, în scandalul creșterii taxelor: „Mă pufnește râsul, nici nu aveți voie să vă atingeți. Este ilegal”.

Primarii PNL încep să se revolte împotriva măsurile luate de Ilie Bolojan, liderul Partidului Național Liberal și premierul României.

În contextul creșterii taxelor și impozitelor, reporterul STIRIPESURSE a discutat astăzi cu primarul PNL al orașului Slatina, Mario De Mezzo.

„Creșterea este abruptă și foarte mare dintr-odată”

Deși admite că o majorare de taxe și impozite pe proprietate era necesară, Mario De Mezzo acuză că este „abruptă și foarte mare dintr-odată”.

Mai mult, acesta a declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, că Guvernul Bolojan nu are dreptul să se atingă de taxele locale, că este ilegal și că, potrivit legii, acestea trebuie să rămână la primării.

Totodată, el a atenționat că, dacă Ilie Bolojan și cabinetul acestuia se vor atinge de cotele IGV și de cotele defalcate de TVA, va declanșa o luptă atât în interiorul PNL, cât și în afara lui.

Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Cum resimțiți dumneavoastră la nivel local creșterea de taxe și impozite, de la începutul acestui an?

Mario De Mezzo, primarul Slatinei: Este o nemulțumire generală foarte mare și o presiune foarte mare asupra primăriei, de la boicotul anunțat al unora, cu bună sau mai puțin bună-credință.

Sunt unii oameni, de bună-credință, care sunt nemulțumiți autentic și care spun „domne, de ce mai plătim impozite” sau „plătim pe 31 a douăsprezecea”, până la unii care încearcă să se cațere pe această situație, să se cațere politic, pentru a câștiga capital.

Dar există o nemulțumire generală, cu siguranță, în rândul oamenilor, pentru că sunt două lucruri importante care se întâmplă.

În primul rând, creșterea este abruptă și foarte mare dintr-odată, ceea ce vine ca un șoc. Aceeași creștere, dacă ar fi fost împărțită pe mai mulți ani și anul acesta ar fi ajuns în același loc, oamenii ar fi perceput un pic altfel și, cu o comunicare corectă, ar fi înțeles de ce trebuie să ajungem aici.

Poate ar fi putut fi și mai mare anul acesta, dacă am fi început o comunicare corectă din 2022, când lucrurile erau bine și când intrau foarte mulți bani în țară, din împrumuturi sau de unde intrau, dar era o altă atmosferă la nivel național.

Anul acesta, pe fondul tăierilor, pe fondul stresului economic, a venit și această creștere abruptă și ca un șoc. Ăsta este primul impact.

Al doilea lucru este nemulțumirea oamenilor cu felul în care sunt folosiți acești bani. Eu am oameni în Slatina, care îmi spun: „Dacă îi vedem folosiți cum trebuie și cu cap și vedem că se schimbă lucrurile în jurul nostru și avem confort, pentru că se repară străzile, avem siguranță, avem iluminat public, avem orașul curat, se îmbunătățește infrastructura, în sensul larg al cuvântului, parcă nu mai îmi pare așa de rău că dau banii”.

Dar, în multe dintre locurile din țară, oamenii fie nu văd, nu regăsesc această creștere a taxelor în traiul lor, în calitatea vieții sau nu înțeleg ce se întâmplă cu banii.

Sigur că oamenii sunt nemulțumiți cu toții sau într-o proporție foarte mare, dar, dacă la finalul acestui an vor fi primari care vor îmbunătăți considerabil calitatea vieții în comunitățile lor, oamenii vor vedea beneficiul acestor taxe și nu vor mai fi la fel de supărați că trebuie să le plătească.

Dacă vor vedea o scădere a calității vieții, cu taxe mult mai mari, atunci se vor considera și bătuți și cu banii luați și probabil că va rămâne starea aceasta de nemulțumire.

În ceea ce privește creșterea taxelor, ele nu au mai crescut de câțiva ani. Era firesc ca aceste taxe să crească. Oamenii așteaptă în orașelor lor ca primăriile să crească, prin lucrările pe care le fac, calitatea vieții. Ori, nu poți să faci dacă de acolo nu mai ai, de acolo nu mai ai, nu poți cu buzunarele goale să schimbi lumea.

Un cunoscut primar PNL, reacție acidă pentru Ilie Bolojan, în scandalul creșterii taxelor: „Mă pufnește râsul, nici nu aveți voie să vă atingeți. Este ilegal”

Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Guvernul a precizat ieri că taxele locale vor rămâne la primării. Dar în spațiul public au apărut informații că intenționează să scadă din cotele IVG (n.r. - impozitul pe venitul global), pe care le acorda localităților. Dumneavoastră ce știți despre acest subiect?

Mario De Mezzo, primarul Slatinei: Nu am un răspuns la întrebarea asta, nu știu, nu am nicio informație concretă. Însă pe mine o comunicare guvernamentală mă păcălește prea puțin.

Când iese cineva de la Guvern și spune „nu ne atingem de taxele locale”, pe mine mă pufnește râsul.

Pentru că răspunsul meu la asta este nici nu aveți voie să vă atingeți de taxele locale, pentru că astea se constituie venit la bugetul local și este ilegal să vă atingeți de ele.

Pe mine nici nu mă păcălesc cu comunicarea asta, nu ne atingem de taxele locale, dar vă luăm IVG-urile și apoi ei vin și spun „vedeți, nu ne-am atins de taxele locale”.

Ba da, v-ați atins indirect, că ne-ați luat IVG-urile. IVG-urile au fost, dacă nu greșesc, 82% inițial, apoi au coborât la 68% și astăzi sunt 63%.

IVG-urile acestea, despre care vorbiți dumneavoastră, sunt tot banii noștri, ai comunităților locale, pentru că sunt direct proproționali cu economia locală.

Un oraș care a deschis porțile investitorilor și unde s-au creat locuri de muncă va avea IVG-uri mai mari decât un oraș care a fost o enclavă, cumva împotriva investitorilor. Și atunci, Slatina, din acest punct de vedere, este un oraș bogat, pentru că avem o platformă industrială puternică.

Iar pe mine, la Slatina, mă va afecta foarte tare, dacă se va decide tăierea IVG-urilor.

Mai este un aspect extrem de important. Nimeni în această țară nu va ști să calculeze procentul exact cu care ar trebui să taie IVG-urile, să ne ia din cote.

Și, probabil, o să ne ia mai mult decât au dat. Și atunci, noi rămânem cu adevărat în pierdere. Public, am să mă lupt cât pot și în interiorul partidului, pentru că premierul țării este de la partidul pe care îl reprezint în Slatina și al cărui primar sunt.

„Am să mă lupt cu toate armele pe care le am și în interiorul partidului, și în afara lui”

Am să mă lupt cu toate armele pe care le am și în interiorul partidului, și în afara lui, dacă nu am sorți de izbândă, pentru a nu se atinge nimeni de IVG-uri și de cotele defalcate pe TVA, care sunt cele două surse majore de finanțare ale Slatinei.

Pentru că, indiferent ce spune oricine, tot disprețul oamenilor, pentru creșterea de taxe, îl iau primarii. Pentru că omul vine să plătească taxele mărite la primărie, nu se duce la Guvern.

Și atunci, pot eu să-i spun oricât că Guvernul i-a mărit taxele, pentru că omul când primește decizia de impunere e semnată de primar și pe primar o să-l înjure.

Și atunci, dacă noi rămânem și înjurați, și fără bani, și fără guvernamentale, și fără PNRR... Te leagă de picioare și îți spune fii performant la 100 de metri viteză. Nu se poate așa ceva! Iar eu, în calitatea mea de primar, nu voi accepta, mă voi lupta cu oricine va fi nevoie, pentru că sunt reprezentantul Slatinei. Eu nu sunt în primul rând membru al Partidului Național Liberal, ci sunt în primul rând alesul Slatinei, pentru a reprezenta oamenii Slatinei.

Asta voi face, cu precădere, indiferent cu cine trebuie să mă lupt.

Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Ați avut discuții cu domnul Bolojan, pe acest subiect al creșterii taxelor?

Mario De Mezzo, primarul Slatinei: Mie domnul Bolojan nu-mi răspunde la telefon.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri