Congresmeni democraţi au insistat joi ca preşedintele american Joe Biden să închidă centrul de detenţie de înaltă securitate din Guantanamo Bay, iar ultimii 39 de deţinuţi de aici - presupuşi complici ai reţelei teroriste Al Qaida - să fie eliberaţi sau deferiţi justiţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În contextul apropierii împlinirii a 20 de ani de la atentatele de la 11 septembrie, 75 de aleşi ai Camerei Reprezentanţilor au menţionat într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui costul excesiv al menţinerii acestui controversat centru de detenţie.
"Închisoarea din Guantanamo a adăpostit până la 800 de deţinuţi, dar în prezent acolo se află doar 39 de bărbaţi, dintre care cei mai mulţi sunt în vârstă şi din ce în ce mai slăbiţi", subliniază ei în mesajul lor.
"Potrivit informaţiilor din presă, închisoarea costă peste 500 milioane de dolari pe an, sau un cost anual exorbitant de 13 milioane de dolari pentru fiecare deţinut", argumentează semnatarii scrisorii.
Faptul că acest centru nu a fost închis nici după aproape 20 de ani "afectează reputaţia noastră în străinătate şi subminează capacitatea noastră de a apăra drepturile omului şi statul de drept", atrag atenţia aceştia.
Închisoarea din golful Guantanamo a fost deschisă la începutul anului 2002 în special pentru a adăposti membri ai reţelei Al Qaida şi presupuşi complici ai autorilor atentatelor de la 11 septembrie 2001.
"Recunoaştem că închiderea închisorii va lua ceva timp, dar credem că este timpul să luaţi unele decizii", îi scriu aleşii democraţi lui Joe Biden.
Ei propun ca unii dintre deţinuţi să fie judecaţi de tribunale federale, unii să fie repatriaţi în ţările lor, iar alţii să fie trimişi în ţări terţe care să se angajeze să asigure că aceştia vor fi bine trataţi şi că nu vor reprezenta o ameninţare pentru SUA.
Cei mai mulţi deţinuţi de la Guantanamo au fost încarceraţi în pofida dovezilor neconcludente privind implicarea lor. Mulţi dintre ei au fost torturaţi în centre secrete ale CIA înainte de a fi transferaţi la Guantanamo, notează AFP.
Fostul preşedinte Barack Obama a ordonat închiderea închisorii la sosirea sa la putere în ianuarie 2009, în ideea ca deţinuţii să fie judecaţi de tribunale civile. Dar această decizie, extrem de nepopulară, a fost blocată de Congres.
Obama a preferat atunci să elibereze discret sute de deţinuţi a căror punere în libertate a fost aprobată în prealabil de o comisie consultativă de pe lângă preşedinţia SUA. Eliberarea deţinuţilor de la Guantanamo a fost întreruptă în perioada preşedinţiei lui Donald Trump. Însă a fost reluată de la venirea lui Joe Biden la Casa Albă, cinci deţinuţi fiind eliberaţi din ianuarie şi până în prezent.
Doisprezece deţinuţi de la Guantanamo, între care Khalid Sheikh Mohammed, considerat "creierul" atacurilor de la 11 septembrie, aşteaptă să fie judecaţi de către o comisie militară, care a pronunţat doar două condamnări în aproape 20 de ani, potrivit AFP.
Presiuni asupra lui Biden din tabăra democrată pentru închiderea Guantanamo
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.601
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
1.601

2.980
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
2.980

2.182
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
2.182

1.536
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.536

3.690
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
3.690

5.453
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
5.453

6.572
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
6.572

16.352
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
16.352

5.341
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
5.341

7.776
Țara din Europa care se apără singură, fără ajutorul aliaților: A devenit un adevărat exemplu pentru orice țară din Occident
7.776

192
Kim Jong Un şi fiica sa, în vizită la o fabrică de muniţii: au supravegheat producţia de arme de foc, solicitând modernizarea procesului
192

5.945
VIDEO Donald Trump s-a dus în fața alegătorilor și a anunțat că a câștigat războiul din Iran: Imediat iranienii au lansat atacuri puternice pentru a-l contrazice
5.945

59
Lufthansa menține peste 50% din zboruri active, în ciuda grevei piloților de joi și vineri
59

















Comentează