Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, l-a atenţionat luni pe secretarul american de stat Antony Blinken că un eşec în oprirea agresiunii ruse în Ucraina ar duce la un conflict global, relatează Reuters, conform AGERPRES.
Adresându-i-se şefului diplomaţiei americane, care a început o vizită în statele baltice, Nauseda a spus că preşedintele rus Vladimir Putin "nu se va opri în Ucraina" şi că lumea este obligată să îi ajute pe ucraineni "prin toate mijloacele disponibile".
"Şi mă refer la toate mijloacele, dacă vrem să evităm un Al Treilea Război Mondial. Alegerea este în mâinile noastre", a declarat el.
Lituania, stat membru al NATO, a trimis ajutor militar în Ucraina şi a primit un număr redus de refugiaţi ucraineni de la începutul invaziei ruseşti la 24 februarie.
După Lituania, Blinken urmează să mai ajungă luni şi marţi în Letonia şi Estonia.
Belarus, care are graniţe cu Lituania şi Letonia, a permis Rusiei să lanseze de pe teritoriul său asaltul asupra Ucrainei, după ce a găzduit mai multe săptămâni trupe ruseşti sub pretextul unor exerciţii militare comune.
După întrevederea cu Nauseda, Blinken are programate discuţii şi cu ministrul de externe şi cu premierul Lituaniei.
Anterior, secretarul de stat al SUA le-a spus angajaţilor de la ambasada americană de la Vilnius că invazia rusă din Ucraina a schimbat principiile de bază concepute să menţină pacea între naţiuni.
"Este important ca oamenii să înţeleagă care este miza de fapt. Aceasta trece dincolo de Ucraina, de statele baltice, chiar de Europa", a spus Blinken.
Unii diplomaţi de la ambasada SUA din Belarus se află de asemenea la Vilnius, după ce misiunea lor s-a închis săptămâna trecută din cauza îngrijorărilor privind securitatea.
Anul trecut, Belarusul i-a interzis ambasadoarei Julie Fisher să îşi preia postul şi a transmis Washingtonului să îşi reducă stafful, ca reacţie la sancţiunile introduse de SUA din cauza reprimării protestelor din 2020 de către preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.
Prezentându-l pe Blinken, Julie Fisher a spus că diplomaţii americani de la Minsk au primit în casele lor familii ale deţinuţilor politici pentru a exprima sprijinul SUA.
"Din păcate, regimul (belarus) a scris neîncetat noi capitole în manualul autoritarismului", a declarat ea, oferind ca exemple un incident de anul trecut, când Belarusul a forţa aterizarea unui avion pentru a aresta un disident, declanşarea unei crize a refugiaţilor la graniţa poloneză şi sprijinul pentru invazia rusă.
Ţările din NATO şi-au sporit prezenţa în statele baltice în ultimele săptămâni, iar numărul trupelor şi al echipamentelor continuă să crească, au anunţat decidenţi politici.
Președintele Lituaniei atenționează SUA că Putin 'nu se va opri în Ucraina': 'Mă refer la toate mijloacele, dacă vrem să evităm un Al Treilea Război Mondial'
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

7
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
7

408
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
408

1.197
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
1.197

2.574
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
2.574

53
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
53

1.104
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.104

39
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
39

1.676
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.676

64
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
64

3.511
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
3.511

152
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
152

1.082
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
1.082

1.163
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
1.163
















Comentează