Preşedintele Joe Biden a limitat utilizarea de către armata americană a atacurilor cu drone împotriva grupărilor jihadiste în afara teatrelor de război în care SUA sunt angajate oficial, schimbând politica predecesorului său, Donald Trump, care a dat mână liberă militarilor americani în ţări precum Somalia, informează AFP preluat de agerpres.
Orice acţiuni planificate împotriva grupărilor jihadiste, cu excepţia Afganistanului, Siriei şi Irakului, vor fi acum prezentate Casei Albe înainte de a fi executate, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acestea sunt "instrucţiuni temporare care au fost distribuite pentru a asigura că preşedintele are vizibilitate deplină asupra operaţiunilor importante", a adăugat oficialul, confirmând informaţii apărute în presa americană.
"Nu este ceva permanent şi nu înseamnă încetarea" atacurilor cu drone, a precizat John Kirby."Rămânem concentraţi asupra ameninţării persistente reprezentate de organizaţiile extremiste şi este clar că menţinem angajamentul de a coopera cu partenerii noştri străini pentru a contracara aceste ameninţări".
Potrivit New York Times, aceste instrucţiuni, dezvăluite în ultimele zile, au fost transmise cu discreţie comandamentelor militare după sosirea lui Biden la Casa Albă pe 20 ianuarie.
De la începutul mandatului, în 2016, fostul preşedinte Donald Trump a slăbit controlul pe care Barack Obama îl exercita asupra operaţiunilor armate împotriva grupărilor jihadiste, declarând că "are încredere în generalii săi".
Astfel, atacurile cu drone s-au înmulţit în Somalia, de la 11 în 2015 la 64 în 2019, potrivit organizaţiei specializate Airwars.
Astfel de atacuri au devenit singura metodă de acţiune în anumite ţări în care armata americană desfăşoară doar un număr redus de militari de elită în sprijinul forţelor guvernamentale, aşa cum este cazul Somaliei, unde SUA îi vizează pe militanţii islamişti ai grupării Al-Shabaab sau al Libiei, unde ţinta este gruparea Stat Islamic.
Chiar dacă armata americană susţine că atacurile sale cu drone sunt "chirurgicale", ONG-urile acuză faptul că acestea au provocat victime civile, iar eficacitatea lor este pusă la îndoială.
În primul raport public privind operaţiunile militare americane în Somalia dat publicităţii în februarie 2020, inspectorul general din cadrul Pentagonului, Glenn Fine, a reamintit că misiunea încredinţată Africom este aceea de a "diminua suficient până în 2021 Al-Shebaab şi gruparea Stat Islamic în Somalia, precum şi celelalte grupări extremiste din Africa de Est, astfel încât să nu mai poată afecta interesele SUA".
Preşedintele Joe Biden limitează atacurile cu drone împotriva grupărilor jihadiste
Explorează subiectul
Articole Similare

13
Tribunalul din Paris decide în februarie dacă Nicolas Sarkozy va purta din nou brățară electronică
13

17
Fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte va fi audiat de Curtea Penală Internațională pe 23 februarie
17

42
Stare de urgență în Cipru din cauza crizei apei: Apel către populație pentru reducerea consumului
42

3.003
Ministrul Justiției explică cum a evadat omul de afaceri turc care a ucis un polițist de la Rahova: Psihologii i-au dat permisie!
3.003

86
Crima care a șocat Franța: A început procesul în apel pentru decapitarea profesorului Samuel Paty
86

28
Comisia Europeană deschide o investigație împotriva platformei X
28

40
Blocada asupra internetului din Iran intră în a treia săptămână
40

64
Germania, lovită de ninsori și ploaie înghețată: Traficul a fost dat peste cap
64

20
Etiopia a anunţat sfârşitul epidemiei de febră Marburg
20

31
Spania amână omagiul național pentru victimele tragediei feroviare din Andaluzia
31

123
Ministrul german al apărării îi cere lui Trump să îşi ceară scuze pentru remarcile privind Afganistan: 'Este lipsit de respect să vorbeşti despre morţii aliaţilor tăi în acest fel'
123

112
Ministrul ungar de externe acuză din nou Ucraina de amestec 'direct şi cu neruşinare' în alegerile din Ungaria
112

4.917
Lumea nu este pregătită pentru ce va urma. Noua ordine mondială testează limitele Europei
4.917

















Comentează