Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat vineri că ministrul Familiei a efectuat o vizită inopinată la două dintre casele protejate pentru minorii din cadrul DGASPC, unde ar fi constatat că mâncarea nu este bună şi unii copii aveau hainele peticite.
'Ministrul Familiei a venit la Giurgiu la două dintre casele protejate la solicitarea unor 'binevoitori'. Sincer, aş fi fost mult mai relaxat în privinţa acestui eveniment dacă doamna ministru ar fi fost invitată de vreun ONG specializat în ceea ce înseamnă asistenţă socială şi mi-ar fi plăcut să fiu şi eu informat, aş fi mers împreună cu dumneaei să vedem în mod inopinat, dar necesar, care sunt condiţiile de acolo. Înţeleg, din spaţiul public online, că pentru una dintre case doamna ministru a avut doar cuvinte de laudă, în cealaltă au fost constatate deficienţe. Doamnei ministru nu i-a plăcut mâncarea, nu am gustat-o, nu am ce să comentez şi spunea despre copii că au hainele rupte sau peticite. Acum, dacă aş fi ajuns şi eu la întâlnire, i-aş fi explicat doamnei ministru că situaţia în anii anteriori a fost mult, mult, mult mai rea decât în prezent, dar acum lucrurile sunt într-o continuă tendinţă de normalizare şi nu poate nimeni să spună că nu facem eforturi susţinute pentru a îmbunătăţi condiţiile de acolo', a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, conform AGERPRES.
El spune că doar astăzi, în şedinţa CJ, consilierii judeţeni au aprobat un proiect de hotărâre prin care a fost alocată suma de 1,9 milioane de lei pentru DGASPC, sunt proiecte de reabilitare la toate căsuţele protejate, inclusiv la sediul DGASP, salariile sunt plătite integral.
' Acum am ajuns să discutăm despre cum arată hainele copiilor, sunt situaţii pe care le gestionăm greu, sunt copii, nu mulţi, dar care nu au cea mai bună atitudine, cel mai bun comportament şi ei trebuie înţeleşi. Înţeleg că a fost şi un incident între un tânără de acolo şi un poliţist, probabil că a fost ceva ce a generat acea dispută, nu sunt în măsură să comentez (...) Cel mai relevant element de aseară mi s-a părut că o tânără, cred de 17 ani, avea bilet de voie până la 22:00 şi nu se întorsese la ora 23:00, oră la care a avut loc vizita doamnei ministru. Chiar doamna ministru a solicitat să fie anunţată poliţia, cred că anunţaseră deja cei de la casă (n.r. IPJ Giurgiu a anunţat că fetiţa a revenit la locuinţa protejată). A spus doamna ministru că e nevoie de psihologi, da e mare nevoie de psihologi, încercăm să organizăm câteva concursuri. Există o restricţie în angajare acum o să solicităm posibilitatea de a fi deschise concursuri pentru ocuparea unor asemenea posturi. Sunt câteva posturi de psiholog ocupate la DGASPC Giurgiu, dar, categoric, nu sunt de ajuns. Deci, sunt foarte multe de făcut, suntem de acord, acceptăm şi critici fără niciun fel de problemă, am fi vrut să avem un punct de vedere dacă se poate, dacă nu, măcar, cer, dacă nu e prea mult, acest dram de înţelegere şi de bună voinţă pentru că, în asistenţa socială a copiilor, vorbim despre un climat extrem de sensibil', a încheiat Dumitru Beianu
Preşedintele CJ Giurgiu: Ministrul Familiei a venit la două dintre casele DGASPC la solicitarea unor 'binevoitori'
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

220
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
220

1.352
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.352

56
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
56

4.892
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
4.892

2.824
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.824

2.233
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.233

3.503
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.503

3.560
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.560

1.096
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.096

1.486
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.486

128
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
128

723
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
723

2.505
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.505
















Comentează