Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, împreună cu o delegaţie a oamenilor de afaceri formată din reprezentanţii celor mai puternice companii româneşti cu potenţial în activitatea de import-export în America de Sud, a participat la o întâlnire de lucru cu ministrul adjunct pentru comerţ exterior, industrie şi turism din Columbia, Luis Felipe Quintero Suarez.
Potrivit unui comunicat al CCIR, întâlnire de lucru a avut scopul de a identifica domeniile investiţionale de interes comun pentru cele două state.
"Între România şi Columbia există, în mod cert, o serie de similitudini pe plan economic care reuşesc să apropie comunităţile de afaceri din cele două state. Există preocupări comune în ceea ce priveşte modernizarea industrială, digitalizarea şi implementarea sustenabilităţii în economie. În Columbia, domeniul energetic beneficiază de o politică aparte, aşa cum se întâmplă de altfel şi în Europa şi, evident, în România. În afară de acest domeniu, am identificat puncte comune în ceea ce priveşte investiţiile în transporturi, mai ales cel feroviar şi naval. De asemenea, am transmis mesajul primit de la Ministerul Apărării din Columbia cu privire la posibilitatea unei colaborări în acest domeniu", a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.
Întrevederea a fost mediată de Ambasada României la Bogota.
"Consider că am avut o întrevedere extrem de utilă atât cu conducerea CCIR, cât şi cu oamenii de afaceri din România care fac parte din această delegaţie pentru că am reuşit să creionăm un plan investiţional de care pot beneficia ambele state. În mod evident, domeniul energetic reprezintă o prioritate, atât pentru Columbia, cât şi pentru România şi, în acest sens, trebuie să stabilim împreună etapele care să ducă la concretizarea colaborării în acest domeniu. În perioada următoare, vom stabili la nivel de minister toate detaliile premergătoare organizării unei misiuni economice columbiene la Bucureşti, bazându-ne, evident, pe sprijinul CCIR", a declarat ministrul adjunct pentru comerţ exterior, industrie şi turism din Columbia, Luis Felipe Quintero Suarez.
Preşedintele CCIR, întâlnire de lucru cu ministrul adjunct pentru comerţ exterior, industrie şi turism din Columbia
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

510
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
510

1.351
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.351

809
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
809

37
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
37

49
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
49

1.781
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.781

1.601
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.601

40
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
40

30
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
30

4.912
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
4.912

21
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
21

1.843
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.843

20
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
20
















Comentează