Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro l-a demis luni pe şeful gigantului petrolier Petrobras, José Mauro Coelho, numit în fruntea companiei în urmă cu doar 40 de zile, a anunţat Ministerul Minelor şi Energiei, relatează marţi AFP, conform AGERPRES.
"Guvernul federal, în calitate de acţionar majoritar al Petroleo Brasileiro S.A., Petrobras, informează că a decis să promoveze schimbarea preşedinţiei companiei", se arată într-un comunicat al ministerului.
José Mauro Coelho a fost al treilea preşedinte al grupului petrolier în puţin peste un an.
Fără a preciza motivele demiterii, guvernul i-a mulţumit pentru munca depusă, subliniind totodată că "Brazilia traversează în prezent o perioadă dificilă, din cauza efectelor volatilităţii extreme a hidrocarburilor pe pieţele internaţionale", se menţionează în comunicat.
Şeful statului, Jair Bolsonaro, intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat la alegerile din octombrie şi se află sub presiunea inflaţiei ridicate din ţara sud-americană.
Guvernul l-a propus ca nou preşedinte al Petrobras pe Caio Mario Paes de Andrade, actualul secretar pentru Debirocratizare din Ministerul Economiei, care trebuie să primească undă verde de la consiliul de administraţie al companiei pentru a fi numit oficial.
Caio Mario Paes de Andrade "prezintă toate calificările pentru a conduce compania în vederea depăşirii provocărilor impuse de situaţia actuală, sporind capitalul de reputaţie al acesteia, promovând îmbunătăţirea continuă a managementului şi performanţa în creştere a companiei, fără a neglija responsabilităţile Petrobras în materie de guvernanţă, mediu şi, în special, chestiuni sociale", a dat asigurări Ministerul Minelor şi Energiei.
Cei doi predecesori ai lui Coelho, Roberto Castello Branco şi Joaquim Silva e Luna, au fost, de asemenea, demişi de la conducerea companiei în urma criticilor preşedintelui Bolsonaro în legătură cu creşterea preţurilor la combustibil.
José Mauro Coelho, care provenea din Ministerul Minelor şi Energiei, a preluat conducerea Petrobras pe 14 aprilie şi a dat asigurări că nu va exista nicio schimbare în politica de preţuri a companiei, care urmează cursul preţului internaţional al ţiţeiului, care a cunoscut o creştere importantă în ultimele luni din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina.
Președintele Braziliei, decizie neașteptată: Șeful gigantului petrolier Petrobras a fost demis după doar 40 de zile
Explorează subiectul
Articole Similare

153
Noul război rece dintre SUA și Europa: de la aliați la neînțelegeri tot mai contondente pe teme sensibile
153

1.181
Vladimir Putin a format un nou organism de proiectare a puterii soft: are deja o țară în vizor
1.181

34
Beyonce a fost declarată miliardară de Forbes
34

1.141
Negocierile de pace, în pericol? Moscova amenință cu schimbarea poziției după atacul cu drone asupra reședinței lui Putin - Reacția Kievului
1.141

30
Casa Albă confirmă: Trump a avut o discuţie 'pozitivă' la telefon cu Putin, la o zi după întâlnirea de la Mar-a-Lago cu Zelenski
30

1.131
Problema pensiilor se extinde în Europa! Exemplul Germaniei: Berlinul vrea creșterea vârstei de pensionare după 67 de ani
1.131

62
Teatrul din Mariupol, redeschis de către ocupaţia rusă din Doneţk în estul Ucrainei controlat de Moscova
62

84
Tragedie pe pârtie: Un copil de 5 ani a murit după ce a rămas prins într-o bandă transportoare
84

19
Peste 3.000 migranți au murit încercând să ajungă în Spania în acest an
19

2.906
VIDEO Donald Trump, 'foarte furios' după presupusul atac ucrainean asupra reședinței lui Putin: 'Nu e bine'
2.906

1.226
Au atacat sau nu SUA o 'mare instalaţie' care aparţine Venezuelei? Ce a dat Trump de înțeles
1.226

5.734
Nou blocaj în negocierile de pace: Putin îi transmite lui Trump că rupe vechile angajamente privind Ucraina după atacul cu drone. Reacția liderului SUA
5.734

133
Experți de la Chișinău resping scenariul militar și cer reintegrarea pașnică a Transnistriei
133

















Comentează