Preşedintele brazilian Lula da Silva avertizează că o intervenţie militară a SUA în Venezuela ar fi ”o catastrofă umanitară”

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-12-2025 18:39

Article thumbnail

Sursă foto: Evaristo SA / AFP / Profimedia

Preşedintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a avertizat sâmbătă că o eventuală intervenţie armată a Statelor Unite în Venezuela ar reprezenta ”o catastrofă umanitară”, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Washington şi guvernul de la Caracas, relatează Reuters, conform News.ro.

Declaraţia vine după ce, marţi, preşedintele american Donald Trump a ordonat ”o blocadă” a tuturor petrolierelor sancţionate care intră sau ies din Venezuela, o măsură menită să sporească presiunea asupra administraţiei conduse de Nicolás Maduro, vizând principala sursă de venit a ţării.

Lula şi preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, liderii celor mai mari două economii din America Latină, au cerut deja în această săptămână reţinere, pe măsură ce tensiunile regionale s-au amplificat.

Sâmbătă, în marja unui summit al blocului sud-american Mercosur, desfăşurat la Foz do Iguaçu, în sudul Braziliei, Lula a avut un mesaj mai dur, calificând o posibilă intervenţie militară drept ”un precedent periculos pentru întreaga lume”.

”La mai bine de patru decenii de la războiul din Falkland, dintre Argentina şi Marea Britanie, continentul sud-american este din nou bântuit de prezenţa militară a unei puteri din afara regiunii”, a declarat liderul brazilian.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri