Presa din Coreea de Nord a cerut luni SUA să retragă sancţiunile impuse Phenianului, afirmând că acesta a manifestat bună credinţă prin încetarea testelor sale nucleare şi predarea rămăşiţelor pământeşti ale soldaţilor americani ucişi în războiul coreean, relatează Reuters preluată de Agerpres.
Această luare de poziţie survine la doar câteva zile după ce un raport al ONU a concluzionat că Phenianul nu a renunţat la programele sale nuclear şi de rachete balistice, încălcând astfel rezoluţiile Naţiunilor Unite.
La summitul istoric desfăşurat în iunie în Singapore, Coreea de Nord şi SUA au promis că vor coopera pentru a opri programul nuclear nord-coreean, dar ele încă fac eforturi pentru a ajunge la un acord în vederea atingerii acestui obiectiv.
Media nord-coreene au acuzat Washingtonul că ''acţionează contrar'' planului de ameliorare a relaţiilor bilaterale, în pofida gesturilor de bunăvoinţă ale Phenianului, printre care un moratoriu asupra testelor nucleare şi cu rachete, dezafectarea unui obiectiv nuclear şi repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale soldaţilor americani ucişi în războiul din Coreea din 1950-1953.
"Au apărut declaraţii scandaloase din partea Departamentului de Stat conform cărora nu vor fi relaxate sancţiunile decât atunci când denuclearizarea va fi completă, iar sporirea sancţiunilor este o modalitate de a creşte puterea de negociere", menţionează oficiosul nord-coreean Rodong Sinmun.
La o conferinţă privind securitatea, desfăşurată sâmbătă, cele două părţi nu au fost în concordanţă referitor la deciziile de la Singapore. Secretarul de stat american Mike Pompeo a cerut menţinerea sancţiunilor împotriva Phenianului, în timp ce ministrul de externe nord-coreean Ri Yong-Ho a criticat Washingtonul în discursul său
Presa de la Phenian cere ridicarea sancțunilor americane
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

401
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a atacat cu rachete britanice o fabrică militară la Briansk, în vestul Rusiei
401

812
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
812

1.366
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
1.366

47
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
47

2.529
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.529

27
Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot, anunță Zelenski
27

48
Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a vota două rezoluții
48

83
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
83

94
Iranul ar fi minat Strâmtoarea Ormuz (surse)
94

2.685
VIDEO Viktor Orban și familia sa, amenințați cu moartea de un fost spion al Ucrainei: 'Toată lumea este bine, dar există o limită'
2.685

3.308
Presa greacă explică planurile Israelului în Iran: Au în vedere un scenariu de tip Ceaușescu în România, în 1989
3.308

121
VIDEO Valul de atacuri aeriene în Iran a lovit zeci de sedii ale regimului și soldați la sediul IRGC
121

174
Raport: ”Discursul urii rasiste” al lui Trump alimentează încălcări grave ale drepturilor omului în SUA
174

















Comentează