Premierul Republicii Moldova la Davos: România, principalul partener al Republicii Moldova

Autor: George Traicu

Publicat: 22-01-2026 08:37

Actualizat: 22-01-2026 08:43

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Elena COVALENCO / AFP / Profimedia

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu România, partenerul principal al țării. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu în cadrul întrevederilor cu oficiali români la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, transmite IPN, potrivit Rador Radio România.

Într-o discuție cu ministra de externe a României, Oana Țoiu, și cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, premierul Munteanu a subliniat că România este principalul partener comercial pentru Moldova. Schimburile comerciale bilaterale au depășit 3 miliarde de euro, iar investițiile românești au ajuns la circa 35 de milioane de euro.

„Construim punți de legătură care depășesc frontierele geografice. De la energie la infrastructură rutieră, educație, sănătate și cultură”, a adăugat șeful executivului de la Chișinău.

Totodată, Alexandru Munteanu a vorbit cu oficiali ucraineni despre obiectivul comun de integrare europeană, proiecte de infrastructură și cooperare regională. Discuțiile au fost purtate cu Taras Kachka, viceprim-ministru pentru integrare europeană și euro-atlantică, și cu Oleksii Sobolev, ministru al economiei, mediului și agriculturii.

Premierul Munteanu a reiterat sprijinul Moldovei în procesul de reconstrucție a Ucrainei, prin inițiative în domenii de transport, infrastructură, energie și securitate cibernetică. De asemenea, a fost anunțată pregătirea unui ajutor umanitar, care va include generatoare, dispozitive medicale și autospeciale.

Prim-ministrul moldovean a discutat și cu omologul său croat, Andrej Plenković, despre accelerarea aderării la UE și asistența Croației în proiecte de dezvoltare. Totodată, Alexandru Munteanu și-a exprimat interesul pentru extinderea exporturilor moldovenești pe piața croată, cooperarea în turism și cultură, atragerea investițiilor și organizarea unui forum de afaceri moldo-croat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri