Premierul Republicii Moldova Natalia Gavriliţa a avut, vineri, o discuţie telefonică cu Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministrul României. Premierul Gavriliţa l-a felicitat pe omologul său odată cu numirea în funcţie, i-a urat succes în activitate şi a apreciat ajutorul acordat de partea română Republicii Moldova pentru gestionarea crizei energetice şi a celei legate de COVID-19, se arată într-un comunicat al Guvernului Republicii Moldova citat de Agerpres.
Oficialii au discutat despre prevederile Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova, semnată la 23 noiembrie 2021 şi care face referinţă la angajamentele ambelor părţi pe domenii importante, inclusiv infrastructura de transport, comunicaţii şi societatea informaţională, cooperarea regională şi teritorială, asistenţa oficială pentru dezvoltare, interconexiune energetică şi altele. Prim-ministrul României şi-a exprimat deschiderea şi disponibilitatea de a susţine toate acţiunile incluse în Foaia de parcurs.
Totodată, Natalia Gavriliţa şi Nicolae-Ionel Ciucă au convenit asupra necesităţii unei întâlniri în perioada imediat următoare.
Premierul Republicii Moldova l-a sunat pe Nicolae Ciucă - Guvernul de la Chișinău dezvăluie temele de discuție
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

201
Scandalul Italia-Israel, reacții internaționale. Explicațiile premierului Netanyahu care arată că nu a fost o 'intenţie răuvoitoare'
201

21
Finlanda raportează încălcări teritoriale de drone, inclusiv una din Ucraina
21

803
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
803

34
Şapte răniţi grav în centrul Angliei, după ce un şofer originar din India loveşte pietoni cu un Suzuki Swift la Derby
34

36
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
36

63
Sute de oameni s-au adunat în centrul Istanbulului pentru a protesta împotriva SUA și Israelului
63

4.084
Un cunoscut blogger rus pro-Putin lansează un avertisment potrivit căruia Rusia este în pragul unor evenimente dramatice. Scenariu comparat cu prăbușirea Imperiului Țarist
4.084

2.021
Sondaj CURS - Majoritatea românilor resping acțiunile partenerilor strategici: atacul asupra Iranului, „mai degrabă nejustificat”
2.021

53
Fostul ministru de externe egiptean Nabil Fahmy, desemnat secretar general al Ligii Arabe de la 1 iulie
53

68
Zelenski anunţă că a sosit în Iordania pentru discuţii privind 'securitatea'
68

2.412
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
2.412

40
Noul primar al Parisului Emmanuel Grégoire anunţă că face din activităţile extraşcolare, zguduite de numeroase dosare de agresiuni sexuale, ”prima (sa) luptă”, pentru ca ”să ne protejăm copiii”
40

2.525
Nicolas Maduro și Cilia Flores transmit un mesaj din închisoare, înainte de Paște: Suntem bine, suntem puternici, senini şi ne rugăm constant
2.525
















Comentează