India va contribui la efortul de imunizare globală cu noi vaccinuri împotriva COVID-19, a anunţat joi premierul indian Narendra Modi, informează dpa potrivit Agerpres.
"Dacă până acum doar două tipuri de vaccinuri anti-coronavirus produse în India au ajuns să fie folosite pe plan internaţional, în viitorul apropiat vor fi valabile multe alte asemenea vaccinuri din India", a declarat Modi într-un discurs online susţinut la Forumul Economic Mondial.
India a salvat deja multe vieţi trimiţând doze din vaccinurile sale existente către alte ţări, a spus premierul indian. Astfel, India "şi-a îndeplinit responsabilităţile pe plan global" în timpul pandemiei de COVID-19, a adăugat el.
India a livrat sute de mii de doze de vaccin gratuite în ţările din regiunea sa, unde luptă pentru influenţă cu rivala China.
Chiar dacă la începutul pandemiei cu noul tip de coronavirus au existat temeri că peste 800 de milioane de persoane vor fi infectate şi cel puţin 2 milioane de oameni vor muri în India, ce are o populaţie de 1,3 miliarde locuitori, ţara a demonstrat că aceste temeri au fost neîntemeiate, a subliniat Modi.
India a înregistrat până acum 10,7 milioane de persoane infectate cu COVID-19, iar numărul de contaminări zilnice a început să scadă înainte de începerea campaniei de vaccinare. Mai mult de 2,3 milioane de lucrători din sistemul sanitar au fost imunizaţi în decurs de 12 zile şi alte 300 de milioane de indieni vor fi vaccinaţi în următoarele luni.
Anul acesta, reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial se desfăşoară online din cauza pandemiei. În anii obişnuiţi, mii de directori de companii şi politicieni de top se adună cu acest prilej la începutul anului în staţiunea elveţiană Davos.
Premierul Narendra Modi promite că India va contribui la imunizarea globală cu noi vaccinuri anti-COVID-19
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

7
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
7

408
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
408

1.197
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
1.197

2.574
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
2.574

53
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
53

1.104
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.104

39
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
39

1.676
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.676

64
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
64

3.511
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
3.511

152
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
152

1.082
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
1.082

1.163
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
1.163
















Comentează