Premierul britanic Boris Johnson este de acord cu propunerea preşedintelui american Donald Trump ca summitul G7 al liderilor mondiali de luna viitoare să fie organizat "în persoană, dacă este posibil", informează dpa citând o informare a Downing Street preluată de agerpres.
Cei doi lideri au avut vineri o conversaţie telefonică pentru a discuta despre pandemia noului coronavirus şi despre reuniunea anuală a Grupului celor şapte mari democraţii industrializate (G7), pe care SUA o găzduiesc anul acesta.
"Prim-ministrul şi preşedintele au discutat despre importanţa ca liderii să se întâlnesc în SUA 'în persoană' dacă este posibil", a informat Downing Street într-un comunicat.
În cursul săptămânii, preşedintele Trump a declarat că doreşte ca summitul G7 să fie organizat la sfârşitul lunii iunie, în pofida riscurilor reprezentate de noul coronavirus.
După ce epidemia COVID-19 a cuprins SUA, Casa Albă anunţase iniţial că G7 se va desfăşura în format online. Însă preşedintele Trump şi-a schimbat ulterior abordarea, încurajând puternic redeschiderea economiei americane şi pare acum hotărât să organizeze reuniunea la nivel înalt a G7 "în persoană".
Premierul britanic susţine propunerea preşedintelui american de a organiza summitul G7 în persoană
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

7
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
7

408
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
408

1.197
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
1.197

2.574
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
2.574

53
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
53

1.104
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.104

39
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
39

1.676
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.676

64
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
64

3.511
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
3.511

152
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
152

1.082
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
1.082

1.163
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
1.163
















Comentează