Premierul britanic, Boris Johnson, va prezenta un "plan de acţiune" internaţional pentru a face "să eşueze" invazia rusă a Ucrainei şi îşi va intensifica întâlnirile diplomatice în acest scop săptămâna viitoare la Londra, au indicat sâmbătă serviciile sale, notează AFP.
După un val "fără precedent" de sancţiuni occidentale împotriva intereselor Rusiei ca răspuns la ofensiva armată în Ucraina, Boris Johnson va lansa un apel comunităţii internaţionale la reînnoirea "efortului său concertat" împotriva Moscovei prin intermediul acestui "plan de acţiune în şase puncte", pe care urmează să-l detalieze duminică, a precizat Downing Street într-un comunicat.
Preşedintele rus Vladimir "Putin trebuie să eşueze şi trebuie să ne asigurăm că eşuează în acest act de agresiune", a declarat prim-ministrul în comunicat.
"Nu este suficient să ne exprimăm sprijinul pentru ordinea internaţională bazată pe reguli, trebuie să o apărăm împotriva unei tentative durabile de a rescrie regulile prin forţa militară", a adăugat el.
În acest scop, Boris Johnson va avea o întrevedere luni la Downing Street, separat, apoi în cadrul unei întâlniri trilaterale, cu omologii săi canadieni, Justin Trudeau, şi cu olandez, Mark Rutte.
Marţi, îi va primi la Londra pe liderii grupului de la Visegrad (V4) din care fac parte Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.
Planul de acţiune prevede mobilizarea unei coaliţii umanitare internaţionale pentru Ucraina, susţinerea capacităţii acestei ţări de a se apăra, "maximizarea" presiunii economice împotriva regimului rus, prevenirea "normalizării insidioase" a ceea ce Rusia face Ucrainei, continuarea căii diplomatice pentru a obţine dezescaladarea şi lansarea unei "campanii rapide" pentru a consolida securitatea în zona euro-atlantică.
Premierul britanic o ia pe cont propriu. Negocieri pentru sancțiuni și mai grele aplicate Rusiei: Să facem să eșueze invazia rusă a Ucrainei!
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

68
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
68

215
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
215

1.050
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
1.050

783
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
783

799
Ce salariu are Ciprian Ciucu - Primarul general a dezvăluit cât câștigă, de fapt, în acest moment
799

4.571
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
4.571

1.531
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.531

2.901
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.901

3.366
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
3.366

1.352
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.352

1.735
Radu Miruță, întrebat dacă au ajuns primele echipamente americane la Kogălniceanu: 'Nu știu, în secunda în care discutăm, dacă a venit vreun echipament sau nu'
1.735

2.949
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.949

946
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
946
















Comentează