La Londra a început vineri Săptămâna modei, iar în premieră - anunţă organizatorii - blănurile vor lipsi de la defilări, în condiţiile în care tot mai mulţi designeri se conformează exigenţelor etichetei "verzi", relatează Reuters preluată de Agerpres.
La evenimentul care va dura cinci zile şi care este consacrat colecţiilor de primăvară/vară 2019 sunt prezente mai puţine nume mari decât la New York, Milano sau Paris, dar reuneşte cumpărători, jurnalişti şi bloggeri din toată lumea veniţi să vadă atât oferta noilor talente cât şi pe cea a unor branduri consacrate ca Burberry, Christopher Kane sau Erdem.
În acest sezon, nu vor exista blănuri între ţinutele de pe podiumul de la Londra, a indicat un studiu al Consiliului britanic al modei (BFC).
"Întrebăm în fiecare sezon dacă figurează şi blănuri pe podium sau în prezentări... Este pentru prima dată când designerii au spus că 100% nu vor exista", a declarat pentru Reuters directoarea BFC, Caroline Rush, potrivit căreia acest lucru "reflectă o schimbare în opţiunile creatorilor, puterea consumatorilor şi faptul că designerii sunt atenţi la imaginea pe care o promovează în săptămâna modei".
Burberry a anunţat săptămâna trecută că nu va mai folosi blănuri naturale, alăturându-se astfel listei în creştere de case de modă care renunţă la folosirea lor, pe fondul presiunilor venite de la grupările pentru drepturile animalelor, dar şi din nevoia de a se adapta gusturilor în schimbare ale clientelei tinere. Au mai renunţat la blănuri nume mari ca Versace sau Gucci.
Piaţa modei pentru femei a crescut cu 3,2% anul trecut în Marea Britanie, ajungând la 28,4 miliarde de lire (37,26 miliarde de dolari), iar pentru 2022 se prevăd încasări din vânzări de 33,5 miliarde de lire.
Premieră la Săptămâna modei de la Londra. Blănurile vor lipsi pentru prima dată
București
5°C
Articole Similare

40
Cine a fost Iulian Vrabete - Basistul legendar al trupei Holograf
40

13
Violonistul Leonidas Kavakos, două concerte simfonice sold-out, pe scena Ateneului Român
13

13
Drama lui Samson va prinde viață pe scena Operei Naționale București
13

11.327
VIDEO A murit basistul trupei Holograf
11.327

42
Ludmila Patlanjoglu, Vava Ştefănescu, Hunor Horváth, Theo Herghelegiu şi Adrian Găzdaru fac parte din Comisia de concurs pentru selecţia managerului Teatrului Naţional Bucureşti
42

88
Fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, şi soția sa, Michelle Obama, îşi fac debutul ca producători pe Broadway
88

39
Era digitală ne ține captivi: de ce este atât de greu să ne "deconectăm” de la ecrane
39

2.708
Cosmin Seleși, vești despre starea sa de sănătate după ce a fost internat: "Lucrurile merg într-o direcție foarte bună"
2.708

12
Peste 8.700 de profesori evaluatori s-au înscris pentru simularea Evaluării Naţionale
12

36
Nicole Kidman, Pedro Pascal şi Channing Tatum, pe lista prezentatorilor la gala Oscar 2026
36

77
Au fost admise ambele candidaturi pentru postul de manager al Teatrului Naţional din Bucureşti
77

22
Instructorul de astronauţi, o "meserie-satelit" de o importanţă esenţială
22

25
Animalele sălbatice vor lua locul personalităţilor istorice în următoarea serie de bancnote britanice
25

















Comentează