Un american care a petrecut 45 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu o comisese va primi 1,5 milioane de dolari drept despăgubire pentru eroarea judiciară suferită, au anunţat autorităţile statului Michigan, din nord-estul SUA, transmite AFP potrivit Agerpres.
Richard Phillips, un afro-american acum în vârstă de 73 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 1972 pentru crimă de care s-a declarat mereu nevinovat.
Justiţia a fost însă convinsă de vinovăţia lui în urma unei mărturii ce s-a dovedit mincinoasă.
Phillips a fost eliberat în 2018 după intervenţia unui program al Universităţii din Michigan, Innocence Clinic, dedicat îndreptării erorilor judiciare.
Innocence Clinic afirmă că niciun alt condamnat pe nedrept în SUA nu a petrecut atât de mult timp în spatele gratiilor precum Richard Phillips.
După ce a ieşit din închisoare, Phillips a trăit din vânzarea de tablouri pe care le pictase în detenţie. Acestea s-au bucurat de un anumit succes, fiind achiziţionate la preţuri de mai multe mii de dolari.
După ce a aflat despre despăgubirea pe care o va primi, Phillips a declarat că îşi doreşte 'să călătorească şi să se bucure de viaţă'.
Banii provin dintr-un fond înfiinţat în 2016 în Michigan pentru despăgubirea victimelor erorilor judiciare cu câte 50.000 de dolari pentru fiecare an petrecut în închisorile acestui stat.
În cazul lui Richard Phillips, care fusese condamnat şi la 15 ani de detenţie pentru un jaf, au fost luaţi în calcul doar 30 de ani.
Autorităţile din Michigan au decis, de asemenea, să-l despăgubească cu 780.000 de dolari pe Neal Redick, încarcerat timp de aproape 16 ani pentru agresarea sexuală a unui minor, de care însă nu era vinovat.
Un fost rezervist din forţele de poliţie, acuzat, iar ulterior achitat pentru sperjur, va primi 40.000 de dolari.
'Reinserţia în societate este extrem de dificilă pentru persoanele condamnate pe nedrept. Suntem obligaţi să-i despăgubim pe aceşti oameni cu compasiune pentru suferinţele îndurate', a subliniat procurorul general din Michigan, Dana Nessel
Prețul unei erori judiciare - 1,5 milioane de dolari pentru 45 de ani de închisoare
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

694
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
694

15
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
15

387
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
387

34
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
34

885
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
885

43
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
43

1.312
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.312

2.731
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.731

3.064
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.064

3.018
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.018

71
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
71

919
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
919

2.903
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.903
















Comentează