Postarea care le dă de gândit suporterilor. Robert Lewandowski ar putea să se retragă de la națională după ce Polonia a ratat calificarea la CM

Autor: Anca Flondor

Publicat: 01-04-2026 13:00

Article thumbnail

Sursă foto: barcablaugranes.com

Robert Lewandowski sugerează că s-ar putea retrage de la naţionala Poloniei după ratarea calificării la Cupa Mondială 2026 din SUA, Mexic şi Canada.

Căpitanul echipei de fotbal a Poloniei, în vârstă de 37 de ani, a postat o fotografie cu el pe Instagram, cu banderola de căpitan în mână şi arătând abătut după înfrângerea echipei în play-off-ul din Suedia (2-3).

Postarea era însoţită de melodia ''Time To Say Goodbye'' de Sarah Brightman şi Andrea Bocelli.

Atacantul Barcelonei nu a vrut să confirme postarea ca un adio, ci ca un mesaj către fanii care au crezut în echipă şi a adăugat că nu ştie încă ce decizie va lua:

"Trebuie să mă gândesc puţin la asta, fără a face o declaraţie acum.", a spus fotbalistul potrivit Agerpres.

A debutat la națională în 2008

Lewandowski îşi dorea să joace la o a treia Cupă Mondială, după ce şi-a făcut debutul în echipa Poloniei în 2008, ajungând la 165 de selecţii şi 89 de goluri, ambele recorduri naţionale.

A părăsit echipa naţională anul trecut, după ce a fost deposedat de banderola de căpitan de către selecţionerul de atunci, Michal Probierz, dar a revenit când Jan Urban a fost numit antrenor în iulie 2025.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri