Portugalia a decis la rândul său luni să suspende administrarea vaccinului de la AstraZeneca împotriva COVID-19, mergând pe urmele mai multor ţări după raportarea unor efecte secundare "grave, dar rare", potrivit directorului general al Sănătăţii, Graça Freitas, notează AFP preluat de agerpres.
Decizia a fost luată "ca măsură de precauţie", în aşteptarea instrucţiunilor din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), a precizat ea.
Autoritatea europeană de reglementare va ţine joi o reuniune specială pentru a decide dacă sunt "necesare" măsuri în legătură cu vaccinul, după ce mai multe ţări, printre care Franţa şi Germania, au suspendat utilizarea acestuia ca măsură de precauţie din cauza temerilor legate de formarea unor cheaguri de sânge, fără legătură dovedită până în prezent.
La rândul său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat luni că ţările ar trebui să continue vaccinarea cu serul anti-COVID-19 de la AstraZeneca şi va convoca marţi grupul său de experţi pentru a studia siguranţa vaccinului.
Portugalia a administrat deja aproximativ 400.000 de doze din acest vaccin şi are în stoc alte 200.000, a făcut cunoscut într-o conferinţă de presă responsabilul programului de vaccinare, Henrique Gouveia Melo, mai scrie France Presse.
Portugalia suspendă administrarea vaccinului de la AstraZeneca
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

48
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
48

44
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
44

24
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
24

297
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
297

137
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
137

2.525
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.525

4.019
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.019

696
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
696

1.597
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.597

84
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
84

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30

112
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
112

82
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
82














Comentează