- Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii (ANRP), George Băeşu, a declarat miercuri că nu se face nicio verificare asupra primarului Klaus Iohannis, candidat al Alianţei Creştin Liberale (ACL) la alegerile prezidenţiale, în ceea ce priveşte imobilele din Sibiu care fac obiectul unei verificări asupra instituţiei pe care o conduce.
George Băeşu a făcut această precizare miercuri, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, în contextul în care Corpul de Control al premierului face în această săptămână o verificare la ANRP.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, la baza acţiunii de control au stat informaţii transmise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care se referă la activitatea proprie a acestei entităţi cu privire la acordarea unor despăgubiri că măsuri reparatorii, în favoarea unui cesionar, pentru imobile situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv municipiul Sibiu.
'Sună într-un fel Sibiu când primarul din Sibiu e contracandidatul primului-ministru. ANRP, în acest moment, e un grăunte pe lângă nevoia de control din România în materie de retrocedări. Oamenii de la Sibiu, unii au spus că 'de ce s-a dat centrul oraşului nostru'? Nu l-a dat nici Guvernul Năstase, nici Guvernul Ponta, e dat din 2005 până în 2012 pe legea cu 'restitutio in integrum'. La Sibiu şi în alte părţi se fac verificări, nu imobile, ci altceva. Noi vorbim de dosare, prin care s-au făcut bani fără drept. La ANRP, dosarele au venit ori cu dispoziţia primarului, ori cu dispoziţia Comisiei Judeţene de Fond Funciar. Titlurile de despăgubire s-au dat în 2010, nimeni nu îl verifică pe dl. Iohannis, este verificat ANRP şi banii care s-au dat în 2010, când verifici dosare din 2010 constaţi de ce s-au făcut, cine a propus aici', a explicat Băeşu.
Preşedintele ANRP a spus că instituţia sa a atras de mai multe ori atenţia că s-au acordat despăgubiri de milioane de euro unor persoane care nu aveau dreptul să le încaseze.
'La Sibiu e vorba de un cesionar, care are 20 de milioane de euro făcute, două sau trei dosare de la Sibiu, un dosar de la Bucureşti. Şi se uită lumea - din ce a făcut ăla 20 de milioane de euro. Şi când te uiţi în dosar, s-ar putea să constaţi că e un dosar pe care tu, la ANRP, i-ai spus să îşi ia dosarul înapoi la Primărie că nu e bun şi a venit dosarul că e bun, l-a aprobat Crenguţa Dumitrean (fostul preşedinte ANRP în perioada anului 2010 - n.r.), deşi un consilier a spus că nu e bun. Şi nu e normal să verificăm lucrurile astea?', a declarat preşedintele ANRP.
George Băeşu a avut miercuri la Cluj-Napoca o întâlnire cu cetăţeni din judeţ care sunt titularii unor dosare de retrocedare sau despăgubire, dintre care unele vechi de minim cinci-zece ani, care nu au fost rezolvate.
Ponta trimite Corpul de Control peste Iohannis, iar ANRP reacționează
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

129
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
129

10
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
10

410
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
410

1.333
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
1.333

19
Proiect: verificare obligatorie a vârstei pentru cumpărăturile online de alcool, tutun și acces la jocuri de noroc
19

54
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și indcompetenței
54

2.365
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
2.365

1.871
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
1.871

4.750
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
4.750

4.129
De ce a venit Zelenski acum în România? Armand Goșu: 'Un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc' / Mesaj pentru Ungaria și calculele Kievului
4.129

4.661
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foaia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
4.661

135
Recviem pentru Dubai! Omfalosul de nisip și lupul de oțel!
135

42
Eugen Tomac: vizita lui Zelenski la București deschide „o nouă pagină” în relația România–Ucraina. Accent pe școlile în limba română și libertatea religioasă
42

















Comentează