Polonia a respins vineri încă o dată criticile Comisiei Europene în legătură cu controversata reformă a Curţii Supreme, să transmite AFP.
Autorităţile de la Varşovia răspund 'temerilor exprimate de Comisie privind conformitatea legii referitoare la Curtea Supremă cu legislaţia Uniunii Europene, relevând caracterul nefondat' al acestor temeri, arată un comunicat al Ministerului de Externe polonez.
Executivul UE estimează că reforma în cauză 'aduce atingere principiului independenţei justiţiei, inclusiv inamovibilităţii judecătorilor', permiţând pensionarea unei treimi dintre judecătorii Curţii, care au împlinit deja 65 de ani.
Cinci dintre cei 27 de magistraţi vizaţi au primit autorizaţia din partea preşedintelui polonez Andrzej Duda de a continua să lucreze.
La 2 iulie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde.
După cum justifica la acea vreme Comisia Europeană, schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit art.19 al Tratatului privind UE în legătură cu art.47 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE.
Polonia este vizată şi de o altă procedură, cea de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, lansată în decembrie de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.
Polonia îşi reafirmă poziţia privind reforma Curţii Supreme şi respinge criticile Comisiei Europene
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

455
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
455

1.346
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.346

27
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
27

644
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
644

39
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
39

1.242
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.242

49
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
49

1.615
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.615

2.961
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.961

3.389
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.389

3.199
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.199

73
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
73

952
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
952
















Comentează