Poliţiştii rutieri au verificat, în ultima săptămână, peste 255.000 de autovehicule destinate transportului public şi transportului de marfă şi au aplicat peste 6.400 de contravenţii, în urma unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.
Potrivit unui comunicat al IGPR transmis marţi, în perioada 20 - 26 iulie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Pe parcursul celor şapte zile, poliţiştii au verificat peste 255.000 de autovehicule, dintre care 9.537 pentru transport de persoane şi 16.121 pentru transport de marfă.
Au fost sancţionaţi 1.864 de transportatori de persoane, dintre care 259 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului, 331 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 17 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 79 pentru că au condus un autovehicul cu defecţiuni tehnice, 126 pentru lipsa unor documente, precum şi 31 pentru abateri constatate la aparatele tahograf, 22 pentru depăşirea masei totale maximă autorizată a vehiculului.
Pentru neregulile constatate la regimul transportului public de marfă, poliţiştii au aplicat 4.543 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 780 pentru depăşirea vitezei regulamentare de deplasare, 41 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 1.182 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie.
129 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 336 pentru defecţiuni tehnice, 388 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 76 pentru depăşirea limitei maxime admise a greutăţii în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone, alte 70 pentru depăşirea limitei maxime admise a greutăţii în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone şi 20 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport, 159 pentru lipsa unor documente ale vehiculului.
Au mai fost constatate 209 de abateri privind funcţionarea aparatului tahograf şi 55 utilizarea incorectă a acestuia.
Pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor au fost aplicate 67 de sancţiuni contravenţionale, iar pentru nerespectarea normelor privind transportul mărfurilor sau deşeurilor periculoase 10 sancţiuni.
Pe 22 iulie, poliţiştii de la A3 au depistat un bărbat din Timiş, care conducea un ansamblu de vehicule în timp ce afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat alcoolscop cu aparatul Drager, a rezultat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal.
A doua zi, poliţişti de la Serviciul Rutier Mureş au depistat, pe DN 15, în localitatea Pietriş, un ansamblu de vehicule care transporta peste 40 m3 de cherestea răşinoase, fără a deţine documente de provenienţă a mărfii. A fost confiscată întreaga cantitate de cherestea, în valoarea de 12.500 de lei.
Tot la data de 23 iulie, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Olt au identificat în municipiul Slatina un bărbat care conducea un microbuz, efectuând transport public de persoane în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat alcoolscop, a rezultat valoarea de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au luat la ochi transportatorii de marfî și persoane - Au fost aplicate peste 6.400 de amenzi
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.351
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
1.351

738
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
738

1.541
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
1.541

1.792
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.792

1.779
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.779

137
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
137

1.670
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.670

5.131
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.131

6.080
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
6.080

2.935
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.935

1.027
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.027

101
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
101

690
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
690














Comentează