Premierul Ilie Bolojan se întâlnește astăzi cu reprezentanții lanțurilor mari de magazine. Tema principală este schema de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază, care urmează să expire la sfârșitul lunii septembrie.
În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului vrea să afle direct de la comercianți ce efecte a produs această măsură și cum ar influența eliminarea ei prețurile din piață.
Divergențe în coaliția de guvernare
Problema a împărțit taberele din coaliție. PSD și UDMR cer prelungirea plafonării, argumentând cu date statistice și rapoarte ale Consiliului Concurenței care arată că măsura a temperat scumpirile.
Social-democrații propun ca schema să fie menținută până în martie 2026.
În schimb, premierul Bolojan, sprijinit de USR, susține că efectele au fost reduse sau chiar inexistente.
Decizia, anunțată săptămâna viitoare
Întrebat despre acest subiect într-un interviu la Euronews, Ilie Bolojan a precizat că hotărârea finală va fi făcută publică săptămâna viitoare. El a amintit că, în urmă cu trei luni, Guvernul stabilise ca plafonarea să nu mai fie aplicată din luna octombrie.
„Măsura de a interveni în piaţă, în general, nu este o măsură care rezolvă lucrurile, pentru că orice fel de intervenţii în piaţă generează perturbaţii.
Dacă limitezi, de exemplu, într-o zonă un preţ, exact ca la o saltea de apă pe care sari, cei care vor să-şi recupereze adaosul pot să mute pierderile de adaos în creştere la alte produse”, a explicat premierul.
„Nu decidem pe picior”
Bolojan a mai subliniat că de data aceasta Guvernul vrea să aibă o fundamentare solidă înainte de a lua o decizie.
„Aici se pune problema să avem argumente raţionale, să vedem care sunt datele care fundamentează o astfel de decizie.
Astfel de decizii nu le luăm pe picior, cea de prelungire a fost luată, într-adevăr, imediat, automat, pentru că era la trei zile după instalarea Guvernului şi nu am mai putut face studii.
Acum adunăm toate datele din piaţă, vedem care a fost evoluţia, vedem care va fi reacţia marilor distribuitori vizavi de ce estimează dânşii că s-ar întâmpla şi, funcţie de toate aceste date, vom lua decizie pe care o vom comunica săptămâna viitoare”, a spus Bolojan.


































Comentează