Piața neagră a țigărilor se menține ridicată în România. În februarie, piața neagră a reprezentat 10,9% din consum, nivel mai mare decât cel din 2025 și 2024.
Potrivit studiului făcut de compania Novel, piața neagră a țigărilor a scăzut în februarie 2026 cu 1,7 puncte procentuale, până la 10,9% din totalul consumului, comparativ cu 12,6% în noiembrie 2025.
Nivelul din februarie se situează peste media comerțului ilegal din 2025, de 10,6%, și peste cea din 2024, de 9%, scrie Mediafax.
„În februarie 2026, se înregistrează scăderi ale comerțului ilegal în mai multe regiuni ale țării. Cea mai semnificativă este notată în vest, unde contrabanda scade cu 10,8 p.p., până la 10%. De asemenea, în regiunea de nord-est, care a fost ani de-a rândul cea mai afectată de piața neagră, comerțul ilegal scade cu 7,2 p.p., până la 8,1%. Din punctul de vedere al provenienței produselor, prima sursă pentru piața neagră din România rămâne Bulgaria cu 30,8%, aflându-se în ușoară creștere cu 0,7 p.p. Ponderea produselor provenite din Republica Moldova scade cu 5,5 p.p. până la 18,3%.”, a declarat Marian Marcu, directorul companiei de cercetare.
Directorul pentru afaceri externe al Ariei Europa de Sud Est din cadrul BAT, Ileana Dumitru, spune că, pentru revenirea la sub 10% și chiar sub media europeană de 9,2%, este nevoie ca eforturile de combatere a pieței ilicite să se intensifice.
Reprezentanții Poliției de frontieră au anunțat că în anul 2025 au fost confiscate peste 6,6 milioane de pachete de țigări, cu o valoare estimată la aproximativ 146,2 milioane de lei. Totodată, în aceeași perioadă, au fost ridicate în vederea confiscării peste 65 tone de tutun vrac și aproximativ 27 kilograme de tutun pentru narghilea.
Companiile de tutun, aflate în categoria mari contribuabili, virează anual la bugetul statului peste 22 miliarde de lei, reprezentând accize, TVA și alte taxe și contribuții.




























Comentează