Peste zece milioane de persoane au participat, în ultimele trei decenii, la ceea ce s-a dovedit a fi o experienţă decisivă în viaţă pentru multe dintre ele - programul Erasmus+, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat, Comisia Europeană a publicat marţi Raportul anual pentru 2018 privind Erasmus+.
"Erasmus+ a devenit pentru tinerele generaţii o poartă de acces către Europa şi către întreaga lume. Este una dintre cele mai tangibile realizări ale UE, care reuneşte cetăţeni de pe întregul continent, creează un sentiment de apartenenţă şi de solidaritate, permite obţinerea de calificări şi îmbunătăţeşte perspectivele participanţilor", a declarat, la Bruxelles, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, la deschiderea unui eveniment privind noul program Erasmus+.
Cu un buget de 2,8 miliarde de euro, mai mare cu 10% în comparaţie cu 2017, 2018 a fost un alt an record. Erasmus+ a finanţat peste 23.500 de proiecte şi, în total, a sprijinit mobilitatea a peste 850.000 de studenţi, ucenici, profesori şi animatori pentru tineret în 2018. Aproape 10% dintre cei 470.000 de studenţi, stagiari şi membri ai personalului din învăţământul superior care au primit o bursă în cursul anului universitar 2017/2018 s-au deplasat în ţările partenere din întreaga lume sau au venit în Europa din aceste ţări.
Pe lângă studenţi şi personal universitar, Erasmus+ a sprijinit 40.000 de profesori şi membri ai personalului didactic, 148.000 de cursanţi din învăţământul profesional şi tehnic, 8.400 de membri ai personalului din domeniul educaţiei adulţilor, precum şi 155.000 de tineri şi animatori pentru tineret.
De asemenea, programul a finanţat 199 de proiecte sportive, dintre care 118 au fost gestionate de organizaţii sportive locale. În plus, Erasmus+ a sprijinit "Săptămâna europeană a sportului", care s-a bucurat de un succes fără precedent, cu peste 50.000 de evenimente în întreaga Europă.
Pe baza sinergiilor cu Anul european al patrimoniului cultural în 2018, multe acţiuni sprijinite de Erasmus+ au abordat importanţa patrimoniului cultural european.
Începând cu 2018, Erasmus+ sprijină, de asemenea, iniţiativa de a transpune în realitate Spaţiul european al educaţiei până în 2025. Iniţiativa privind universităţile europene ajută instituţiile de învăţământ superior să creeze noi alianţe puternice.
Peste zece milioane de tineri au beneficiat de programul Erasmus+
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.206
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
1.206

32
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
32

3.711
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
3.711

2.299
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.299

25
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
25

62
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
62

25
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
25

10
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
10

17
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
17

7
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
7

16
Valentino combină stilul anilor 1980 cu splendoarea barocă în noua colecţie toamnă-iarnă prezentată la Roma
16

20
Târgul de la Maastricht, supranumit "Davosul pieţei de artă", s-a deschis joi
20

12
O femeie din localitatea Volendam păstrează vie tradiţia costumului tradiţional olandez
12
















Comentează