Peste 65% dintre angajatori vor organiza, în acest an, petreceri de Crăciun, iar şase din zece au spus că vor acorda prime de sărbători salariaţilor, arată rezultatele unui barometru de opinie, publicate marţi informează Agerpres.
Datele centralizate, în luna noiembrie, de firma de consultanţă Frames şi TrainYourBrain, relevă faptul că 70% dintre reprezentanţii companiilor susţin că sărbătorile de sfârşit de an (Moş Nicolae, Crăciun şi Revelion) sunt asociate cu o serie de momente speciale dedicate angajaţilor. Astfel, la întrebarea: "Aveţi în plan organizarea unor evenimente speciale, în cadrul companiei, de sfârşit de an?', peste 65% dintre respondenţi au răspuns afirmativ, iar 11% au indicat răspunsul "posibil".
Cei mai mulţi dintre cei intervievaţi (65%) au indicat petrecerea de Crăciun drept principalul eveniment din viaţa companiei în această perioadă, urmat de petrecerea pentru copii (16%), team building-ul (12%) şi ieşirea cu colegii în oraş (7%).
Potrivit sursei citate, întrebaţi dacă vor acorda prime de sărbători angajaţilor, 60% dintre şefii de companii au răspuns afirmativ, 23% au indicat răspunsul "posibil'', în timp ce 17% au răspuns negativ sau au refuzat să se pronunţe.
Din cadrul celor care au declarat că vor acorda prime de sărbători, marea majoritate lucrează în sectorul de stat, în retail, în domeniul bancar, asigurări, software, HR, telecom, pharma, servicii financiare şi industria auto. De asemenea, dintre cei care au indicat răspunsul "posibil'', cei mai mulţi activează în: construcţii, servicii către populaţie şi activităţi de suport.
Cea de-a patra ediţie a Barometrului Frames&TrainYourBrain a fost realizată în perioada 15 - 30 noiembrie, pe un eşantion de 500 de respondenţi din tot spectrul economic (oameni de afaceri, manageri din companii, responsabili HR etc). Metoda folosită a fost interogarea online & telefonică, iar marja de eroare este de +/- 3%.
Peste 65% dintre angajatori vor organiza, în acest an, petreceri de Crăciun. Șase din zece au spus că vor acorda prime de sărbători
București
10°C
Articole Similare

1
China face lobby pe lângă Spania pentru a submina planurile UE de a-şi stimula companiile
1

3
Aproximativ două treimi dintre companiile de construcţii şi instalaţii estimează o scădere a volumului de lucrări, în 2026 (raport)
3

1.306
Se pregătește tranzacția anului pe piața de energie din România: Peste 1,5 milioane de români au contracte cu această companie
1.306

840
Unde au crescut salariile în România și unde au scăzut: Vestul și Centrul conduc, Sudul rămâne tot în urmă
840

3.610
România salariilor 'se rupe în două'. Expert financiar: 'Pierzi bani chiar dacă iei mai mult în mână'
3.610

114
Ministrul Economiei vorbește proiectele din minerit: 'Cred că niciodată nu trebuie făcute compromisuri privind mediul şi viaţa comunităţilor'
114

35
Germania îşi reduce semnificativ prognozele de creştere economică pentru 2026 şi 2027
35

50
MADR propune majorarea sprijinului pentru intervenţia PD-28 la peste 40 euro/ha
50

2.226
Șeful AIE trage semnalul de alarmă: Europa mai are „probabil 6 săptămâni” de combustibil pentru avioane / Două mari companii aeriene majorează prețurile biletelor
2.226

201
Hidroelectrica, record istoric pe bursă. Virgil Popescu: „Deci se poate!”
201

41
Producătorii pomicoli afectați de îngheț au primit sprijin financiar de aproape 11,5 milioane de euro
41

20
Festivalul Electroruga de Buzad crește: artiști noi, experiențe imersive și o premieră pe două roți
20

44
Eurostat estimează o scădere semnificativă a populației UE până în 2100
44
















Comentează