Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în cursul zilei de luni, au intrat în România, prin punctele de la graniţă, peste 68.000 de persoane, dintre care 6.155 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, la graniţă au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 138.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 39.750 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Pe sensul de intrare în România, au fost 68.382 de persoane, dintre care 6.155 de cetăţeni ucraineni.
Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.639.977 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 40 de fapte ilegale (22 infracţiuni şi 18 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de peste 65.000 lei şi au fost aplicate amenzi de 12.335 lei.
De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 15 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 6.000 de ucraineni au intrat luni în România
Explorează subiectul
Articole Similare

54
Horoscopul zilei de 4 februarie 2026. Capricornii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
54

1.944
'O să te duci după fratele tău': Sora lui Mario, băiatul ucis în Timis, amenințată cu moartea de prietenii criminalilor
1.944

546
Ministrul Muncii, replică dură pentru primarul PNL din Cleja: 'Generalizările sunt o eroare gravă, iar stigmatizarea nu ține loc de politici publice'
546

122
VIDEO ÎPS Teodosie: 'El încercase să corecteze, chipurile, cuvintele prorocului Isaia, care scria că o fecioară va naște prunc, socotind că textul este greșit'
122

90
VIDEO PS Ambrozie a slujit la Colibași: 'M-am gândit că, într-un fel, vă asemănați Dreptului Simeon'
90

7.023
Impozitul de 36.000 de euro care l-a șocat pe Ilie Bolojan: cazul Mihai Neșu. Decizia luată de premier a schimbat totul
7.023

129
Medic kinetoterapeut, găsit fără suflare în biroul său. Polițiștii au deschis o anchetă
129

2.289
Celebra marmotă care 'prezice' vremea și-a văzut umbra de Ziua Cârtiței. Cât ar mai dura iarna
2.289

32
Carambol cu patru mașini pe DN 71. Trei persoane au ajuns la spital
32

4.664
FOTO Judecătoarea 'M-a sunat Lia' se pensionează
4.664

47
Microbuz răsturnat pe un drum înzăpezit, trei pasageri au fost răniţi
47

10.790
VIDEO DGA a provocat un seism în Poliția Rutieră: Agent ridicat din trafic pentru mită, în flagrant. Descinderi la domiciliu și la sediul Poliției
10.790

5.557
Probleme mari pentru Ilie Bolojan: Angajații primăriilor de orașe și comune anunță declanșarea grevei. România va fi paralizată
5.557

















Comentează