Interpol a identificat 5.800 de jihadişti străini dintr-un total estimat la 25.000 care au aderat la grupări jihadiste în ţări precum Siria sau Irak, a declarat miercuri şeful celei mai mari organizaţii de poliţie internaţională.
Directorul Interpol, Juergen Stock, a făcut acest anunţ la Sevilla (sudul Spaniei) în timpul unei conferinţe privind lupta antiteroristă, la câteva zile după atentatele jihadiste care au făcut 129 de morţi pe 13 noiembrie la Paris, revendicate de gruparea Statul Islamic. Mai mulţi dintre autorii presupuşi ai atentatelor, cetăţeni francezi sau belgieni, ar fi trecut prin Siria, aminteşte AFP.
"Organizaţia a identificat în acest stadiu circa 5.800 de combatanţi străini, jihadişti prezumtivi, din peste 50 de ţări", a declarat Juergen Stock.
Cu toate acestea, el a adăugat că numărul total al acestor jihadişti este estimat la 25.000.
El a estimat că este nevoie de o mai mare cooperare între ţări în acest domeniu.
"Informaţia este baza pentru activitatea poliţiei... aceste informaţii trebuie partajate cu Interpol", a spus el.
Specialişti ai forţelor de ordine din întreaga lume participă la Sevilla la o conferinţă de trei zile asupra luptei antiteroriste.AGERPRES
Peste 6.000 de jihadişti străini au fost identificaţi de Interpol
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

27
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
27

826
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
826

24
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
24

1.045
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
1.045

122
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
122

1.893
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.893

94
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
94

1.578
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.578

1.108
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.108

6.063
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
6.063

51
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
51

3.418
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.418

4.478
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
4.478
















Comentează