Peste 5.200 de obiecte şi substanţe interzise au fost depistate anul acesta în unităţile penitenciare, dintre care aproape 2.700 de telefoane şi circa 2.400 de cartele SIM.
"De la începutul anului 2017 şi până în prezent au fost descoperite 5.255 de obiecte şi substanţe interzise, după cum urmează: 2.675 de telefoane, 2.404 cartele SIM, 176 de cazuri de substanţe susceptibile a fi stupefiante", a precizat joi, pentru AGERPRES, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Potrivit sursei citate, iniţial, modul de introducere a acestor aparate a fost prin intermediul pachetelor primite de către deţinuţi, disimulate în alimente şi bunuri a căror deţinere şi utilizare este permisă. Având în vedere că cele mai multe penitenciare sunt amplasate în imediata vecinătate a locuinţelor particulare sau a societăţilor comerciale, multe dintre obiectele interzise sunt aruncate peste gardurile unităţilor penitenciare, cea mai nouă metodă de introducere fiind aceea prin folosirea dronelor telecomandate de la distanţă.
"Telefoanele mobile devin tot mai mici, sunt uşor de disimulat în diverse obiecte, construite din materiale care pot fi greu de detectat de aparatura clasică şi pot fi utilizate pentru a transmite informaţii audio-video în format digital şi anticipăm că metodele şi mijloacele de introducere a acestora în locul de deţinere vor deveni din ce în ce mai inedite şi mai ingenioase", semnalează ANP.
În altă ordine de idei, ANP a menţionat că, în cursul anului 2017, s-au înregistrat 1.017 cazuri de agresiuni între deţinuţi. Majoritatea agresiunilor au fost de natură fizică şi s-au petrecut în locurile de deţinere, iar în urma acestor cazuri au fost întocmite rapoarte de incident persoanelor custodiate şi au fost informate organele competente, relevă ANP.
Conform sursei citate, au fost sesizate aproape 80 de cazuri de agresiuni fizice şi verbale ale deţinuţilor asupra angajaţilor ANP.
"De la începutul anului 2017 şi până în prezent au fost sesizate 78 de cazuri de agresiuni fizice şi verbale asupra angajaţilor din penitenciare, fără a provoca vătămări corporale, de natură a pune în pericol viaţa sau integritatea fizică a persoanelor agresate. În urma acestor cazuri au fost întocmite rapoarte de incident persoanelor custodiate şi au fost informate organele competente", menţionează ANP.
ANP informează că pe 30 noiembrie gradul de ocupare a posturilor prevăzute pentru medicii din sistemul penitenciar era de 49,43%.
"În ceea ce priveşte situaţia spaţiilor de cazare, precizăm că, la data de 28.11.2017, gradul de supraaglomerare era de 125,45%, înregistrându-se un deficit de 4.867 de locuri, calculat la 4 m", precizează sursa citată.
Peste 5.200 de obiecte şi substanţe interzise, depistate anul acesta în închisori
București
4°C
Articole Similare

316
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
316

194
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
194

1.322
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
1.322

929
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
929

711
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
711

675
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
675

2.001
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.001

904
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
904

643
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
643

1.058
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.058

1.857
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.857

15
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
15

44
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
44
















Comentează