Peste 300 de persoane au fost sau sunt cercetate pentru braconaj în urma unor acţiuni organizate de poliţişti în lunile aprilie şi iunie, care au dus la indisponibilizarea a 137 de arme letale şi 3.000 kg carne de vânat, informează IGPR potrivit Agerpres.
"Au fost întocmite dosare penale pentru 362 de infracţiuni de braconaj cinegetic şi aplicate peste 300 de amenzi, pe parcursul a 480 de acţiuni organizate în lunile aprilie şi iunie ale acestui an, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de braconaj cinegetic comise prin folosirea câinilor ogari sau metişi de ogari. Pe parcursul celor 480 de acţiuni organizate de poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliţiei Române, au fost constatate 362 de infracţiuni. Peste 300 de persoane au fost sau sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de braconaj", se arată într-un comunicat de presă transmis vineri.
Potrivit sursei citate, în dosarele penale, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 137 de arme letale (dintre care 40 deţinute ilegal şi 61 arme neletale supuse autorizării), aproape 5.000 de bucăţi de muniţii letale (aproape 1.500 deţinute ilegal), alte peste 3.600 de muniţii neletale (majoritatea deţinute în mod ilegal), 53 de câini ogari sau metişi de ogari, 51 laţuri şi capcane neautorizate, 23 de autovehicule, 3.000 kg de carne de vânat şi 55 exemplare de vânat din specii diferite.
Peste 300 de persoane au fost sau sunt cercetate pentru braconaj anunță IGPR
Explorează subiectul
Articole Similare

2
DNSC, avertisment înainte de sărbători: Tentativele de fraudă online se intensifică - Ce trebuie să știi
2

47
Sute de cartușe au fost descoperite în timpul unor lucrări de construcție a unei case din Harghita
47

629
VIDEO Aproximativ o mie de persoane protestează în Piaţa Victoriei. Se cere demisia Liei Savonea şi a lui Cătălin Predoiu
629

1.094
A avut dreptate Einstein? Gaură neagră care deformează structura spațiu-timp surprinsă de astronauți
1.094

1.546
VIDEO 'E o panaramă! Suntem cascadorii râsului' Stâlpi lăsați în mijlocul trotuarului la Slobozia. Primarul i-a luat la rost pe drumari
1.546

1.316
Autostrada Sibiu–Pitești prinde viață: A fost turnat primul strat de beton în tunelul Curtea de Argeș
1.316

69
Turist rănit grav după ce a căzut în Munții Făgăraș, într-un jgheab
69

3.702
FOTO Scene neobișnuite și mesaje dure la înmormântarea generalului Radu Theodoru, acuzat de trădare de către DIICOT
3.702

3.225
Traficant de droguri, condamnat definitiv, prezent la protestele din Piața Victoriei după documentarul Recorder (FOTO)
3.225

1.705
Alertă cu bombă la frontiera de nord a Republicii Moldova: Posibilă minare a trenului de pe ruta Bucureşti – Kiev. Autorităţile au activat semnalul 'Exploziv BRAVO'
1.705

1.004
Atac sângeros la Spitalul TBC din Brăila: Un bărbat a fost înjunghiat în urma unui conflict cu un alt pacient
1.004

85
Garda de Mediu a confiscat un buldozer folosit pentru gestionarea ilegală a deşeurilor în Ciumeghiu, anunță Diana Buzoianu
85

56
Accident pe DN 6 în Caraș-Severin: Două persoane rănite
56





















Comentează