Aproximativ 279.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 67.000 mijloace de transport, au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), joi, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, potrivit agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, pe sensul de intrare în România au fost 133.585 de persoane, dintre care 12.081 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 10,73% faţă de ziua precedentă). Începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict) şi până joi, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 1.899.223 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 58 de fapte ilegale (27 de infracţiuni şi 31 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 127.000 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 32.000 lei.
În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 48 de cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 270.000 de persoane - prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore
București
2°C
Articole Similare

379
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
379

815
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
815

3.156
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
3.156

682
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
682

1.590
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.590

64
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
64

1.204
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.204

4.409
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.409

5.730
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.730

1.938
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.938

3.813
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.813

2.476
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.476

2.569
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.569
















Comentează