Peste 250.000 de spectatori au asistat la ediţia aniversară Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS 2025), care a avut loc weekendul trecut, au anunţat organizatorii într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, conform AGERPRES.
"În cele trei zile de spectacol, peste 250.000 de spectatori au trăit emoţii intense pe Aeroportul Băneasa şi Romaero, bucurându-se de acrobaţii de excepţie, demonstraţii tehnice impresionante şi momente de referinţă în istoria BIAS. BIAS nu este doar un spectacol aviatic, ci a devenit o platformă de promovare a României şi a Capitalei. Entuziasmul spectatorilor, organizarea impecabilă şi atmosfera caldă au impresionat echipele participante, multe dintre acestea exprimându-şi deja intenţia de a reveni la Bucureşti. Reacţiile spectatorilor din străinătate sunt deosebit de elogioase", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, Patrouille de France, formaţia emblematică a Forţelor Aeriene Franceze şi una dintre cele mai apreciate echipe de acrobaţie aeriană din lume, a fost adevărata vedetă a ediţiei.
"Cu un zbor perfect sincronizat, în care eleganţa manevrelor s-a împletit cu precizia matematică, piloţii francezi au colorat cerul Bucureştiului în nuanţele tricolorului lor naţional, smulgând ropote de aplauze şi ovaţii. Evoluţia lor a fost descrisă de spectatori drept "fascinantă" şi "memorabilă", confirmând încă o dată prestigiul internaţional al evenimentului.
Forţele Aeriene Române au oferit o demonstraţie de forţă şi profesionalism care a ridicat nivelul de emoţie la cote istorice. În deschiderea oficială, 18 aeronave F-16 Fighting Falcon au traversat cerul Capitalei într-o formaţie impresionantă, Zborurile demonstrative ale piloţilor români au adus în prim-plan măiestria la manşă, curajul şi precizia, confirmând evoluţia spectaculoasă al Forţelor Aeriene şi consolidând încrederea publicului în excelenţa aviatică autohtonă", subliniază organizatorii.
De asemenea, Forţele Aeriene Germane, cu Eurofighter Typhoon, au impresionat publicul prin puterea, agilitatea şi precizia demonstraţiilor, iar Flying Bulls (Austria) au încântat publicul cu una dintre cele mai extinse flote istorice cu care au venit vreodată la BIAS: legendarul Douglas DC-6, iconicul Mustang P-51D, rarul P-38 Lightning, robustul F4U Corsair şi agilul elicopter de acrobaţie BO-105 C.
Acestora li s-a adăugat MiG-15, avion emblematic al epocii de început a aviaţiei cu reacţie, care a trezit nostalgie şi admiraţie deopotrivă. Împreună, aceste evoluţii au oferit publicului o experienţă unică, în care istoria aviaţiei s-a întâlnit spectaculos cu adrenalina prezentului.
"Nu au lipsit nici formaţiile care dau culoare şi diversitate show-ului: Aeroclubul României cu Hawks of Romania (4 x Extra 330), Solo Fox Display Extra 330, White Wings (planorism) şi Blue Wings (paraşutism), alături de TAROM, Iacării Acrobaţi, Jurgis Kairys, Wizz Air, şi echipe internaţionale precum Flying Dragons Team (Polonia) şi Baltic Bees Jet Team (Letonia), oferind combinaţia perfectă de acrobaţie, precizie şi spectacol vizual. Efectele pirotehnice şi focul de artificii din spectacolul de seară au făcut deliciul publicului!
Publicul a răsplătit fiecare moment cu aplauze prelungite, confirmând conexiunea specială care se creează între spectatori şi echipele de zbor la BIAS. Atmosfera de pe Aeroportul Băneasa a fost una electrizantă, amintind de marile show-uri aviatice internaţionale", au transmis organizatorii.
Alte cifre importante ale ediţiei din acest a BIAS 2025 sunt: participare a peste 200 aeronave civile şi militare; peste 200 piloţi şi paraşutişti din România şi din străinătate; peste 700 de profesionişti civili şi militari (piloţi, conducători de zbor, paraşutişti, echipe tehnice, controlori de trafic aerian, inspectori de siguranţă aeronautică, dirijare şi parcare aeronave la sol, personal tehnic, logistică şi amenajări, alimentare cu combustibil, cazarea participanţilor etc.); 26,9 milioane - audienţă media; peste 1.100 de apariţii media, peste şapte milioane vizualizări în social media, 200.000 de interacţiuni directe cu publicul; 700 de spotteri acreditaţi, inclusiv internaţionali; 350 de jurnalişti acreditaţi, din ţară şi din străinătate.
BIAS este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Forţele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMATSA, Romaero şi Club Sportiv AIBO.
Următoarea ediţie a evenimentului va avea loc în perioada 28-29 august 2026.
Peste 250.000 de spectatori au asistat la ediţia aniversară BIAS 2025
Articole Similare

21
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
21

733
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
733

37
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
37

771
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
771

31
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
31

16
FOTO Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoșani, a fost reabilitat prin PNRR
16

658
Ministrul Finanțelor merge ață la Bruxelles pentru a discuta despre buget: discuții de culise între partide
658

51
Complexul hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana a primit acordul de mediu
51

2.207
Prima reacție din Guvern după scandalul din coaliție cu asumarea răspunderii pe cele două pachete de măsuri, reforma administrativă şi relansarea ecoonomie: Trebuie să se întâmple într-un consens
2.207

106
Opt oferte au fost depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii ”Unirii”
106

1.812
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
1.812

2.120
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
2.120

2.503
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
2.503

















Comentează