Diferenţe serioase între Statele Unite şi Iran cu privire la modul în care ar putea fi reluată respectarea acordului nuclear internaţional din 2015 persistă în pofida faptului că au făcute unele progrese în ultimele discuţii indirecte de la Viena, a declarat miercuri un înalt oficial american, transmite Reuters preluat de agerpres.
Este probabil ca discuţiile să necesite mai multe runde, rezultatul lor continuă să fie incert şi nu sunt aproape de încheiere, a declarat reporterilor oficialul de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA într-o conferinţă telefonică.
Principalele diferenţe se referă la sancţiunile pe care SUA vor trebui să le elimine şi la ce măsuri va trebui să adopte Iranul pentru a relua respectarea obligaţiilor de a-şi reduce programul său nuclear, a declarat oficialul, sub protecţia anonimatului.
"Continuă să există dezacorduri şi, în anumite cazuri, unele destul de importante", a declarat acesta."Nu suntem aproape de încheierea acestor negocieri. Rezultatul este încă incert. Am făcut unele progrese. Discuţiile au fost practice şi productive, cu multe diferenţe care vor trebui să fie depăşite".
Anterior, părţile europene la acordul nuclear iranian au declarat că s-au înregistrat progrese în primele două runde de negocieri indirecte SUA-Iran, dar există încă obstacole majore de depăşit.
Iranul, Marea Britanie, China, Franţa, Germania şi Rusia discută la Viena pentru a stabili paşii necesari de urmat pentru a se reveni la acordul internaţional din care fostul preşedinte Donald Trump a retras SUA în 2018.
Discuţiile vor fi reluate săptămâna viitoare.
Wall Street Journal, citând două persoane familiare cu dosarul, scrie că Washingtonul este deschis să relaxeze sancţiunile privind terorismul adoptate împotriva băncii centrale a Iranului, a petrolului produs şi a companiilor petroliere, precum şi a unor sectoare economice cheie, printre care industriile oţelului şi aluminiului.
Analiştii consideră că este inevitabil ca SUA să relaxeze o parte din sancţiunile sale legate de terorism dacă se doreşte o reînviere a acordului, deoarece în caz contrar, Iranul nu va fi în măsură să reia exportul de petrol.
Ziarul a citat un înalt oficial european care a afirmat că Washingtonul a semnalat, de asemenea, posibilitatea reducerii sancţiunilor în cazul unor sectoare precum textilele, autoturismele, transportul maritim şi asigurările, dar a citat mai multe persoane familiarizate cu problematica care au declarat că oficialii americani nu au oferit o propunere detaliată.
Persistă diferenţe serioase în negocierile privind reînvierea acordului nuclear internaţional cu Iranul
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

694
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
694

15
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
15

387
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
387

34
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
34

885
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
885

43
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
43

1.312
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.312

2.731
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.731

3.064
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.064

3.018
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.018

71
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
71

919
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
919

2.903
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.903
















Comentează