Performanțele românilor din Spania rămân permanent în atenția misiunii noastre diplomatice și ne bucură, de fiecare dată când aflăm despre acestea, să le aducem în atenția comunității românești, fiind adevărate motive de mândrie. Astăzi, Alexia Mureșan, elevă din Valdemoro care a obținut la examenul de evaluare națională cea mai mare notă din această parte a Comunității Madrid și una dintre cele mai mari note din Spania – 13,95 din 14 – a fost primită, alături de părinți și sora sa, la sediul misiunii noastre diplomatice, unde a fost felicitată pentru frumoasa sa performanță de ambasadorul României, doamna Gabriela Dancău. În cadrul discuției purtate, ne-a povestit despre efortul depus de mică pentru a atinge această performanță, despre pasiunile ei – voleiul, înotul, acțiunile de voluntariat, dar și despre sprijinul și grija de care a beneficiat permanent din partea familiei sale. Alexia dorește să urmeze studii în domeniul economiei și relațiilor internaționale la o prestigioasă instituție academică spaniolă, dar ia în calcul să-și folosească experiența și cunoștințele pe care le va dobândi în perioada studiilor universitare într-o carieră de succes în România, este mesajul postat pe Facebook, de catre Ambasada României în Spania.
Performanțele românilor din Spania în atenția misiunii diplomatice
București
18°C
Articole Similare

136
De necaz că au pierdut o avere după o noapte la cazino, doi români au spart o bijuterie în Belgia
136

160
Români acuzați că au semănat teroare în Spania: Procurorii cer pedepse uriașe după ce au legat și bătut proprietarii în propriile case
160

130
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
130

2.960
FOTO Greu de...oprit: Român depistat după ce a condus kilometri pe autostradă, fără roată, în Elveția
2.960

7.101
Vacanță de vis, transformată în coșmar kafkian: Inginer român, arestat de cum a intrat în Italia, după ce i-a fost furată identitatea
7.101

4.867
S-a închis 'Fabrica de țepe' din Viena: români acuzați că au dat peste 1.300 de lovituri cu o metodă bine pusă la punct
4.867

1.682
VIDEO Tragedie în Vinerea Mare: Un român a murit după ce o macara s-a prăbușit pe un șantier, în Italia. Nu a avut nicio șansă
1.682

5.063
VIDEO Băiat român de 11 ani, înjunghiat mortal de un alt tânăr român, într-o bibliotecă. Mama: 'Era obsedat de el, zicea că sunt un cuplu'
5.063

3.537
Cazul românului judecat pentru crimă, în Elveția, turnură șocantă: Ar fi vorba despre un criminal în serie
3.537

4.053
Situație absurdă: Pompierii nu mai pot interveni după ce un român le-a avariat singura mașină de acest fel dintr-o localitate din Germania
4.053

3.531
Copil de origine română, blocat la intrarea în Marea Britanie după un turneu de rugby, deși s-a născut și a trăit toată viața în UK
3.531

1.480
Bebelușul de câteva zile al unui român, găsit în condiții șocante la Roma, printre droguri și gunoaie
1.480

3.442
VIDEO 'Prințul din Dubai' este român: A fost prins după ce afacerea cu 'aurul proștilor' i s-a stricat la Varșovia
3.442
















Comentează