Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, potrivit unui comunicat remis stiripesurse.ro
În cursul dimineții de 14 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în municipiile Drobeta Turnu-Severin și Orșova, din care 2 sunt sediile unor instituții publice de interes local, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Percheziții DNA în Mehedinți. Implicați magistrați
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

313
Revoltă în PNL după bugetul Guvernului: Hubert Thuma îi cheamă pe parlamentari să schimbe proiectul lui Bolojan
313

1.667
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
1.667

675
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
675

61
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
61

156
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
156

92
Ilie Bolojan avertizează constructorii pe calea ferată Cluj–Oradea: „Au 4 luni să accelereze lucrările sau riscăm corecții de 200 de milioane”
92

1.467
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
1.467

2.692
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
2.692

8.220
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
8.220

2.528
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
2.528

67
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
67

2.528
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
2.528

116
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
116
















Comentează