După testarea unei rachete hipersonice de către China în august, generalul american John Hyten, numărul doi al Statului Major american, a declarat joi că ritmul în care armata chineză îşi dezvoltă capacităţile militare este "uimitor", în timp ce progresele militare ale SUA suferă din cauza birocraţiei "brutale", relatează vineri CNN, potrivit Agerpres.
Generalul Hyten a reiterat caracterizarea făcută Chinei de ministrul apărării Lloyd Austin drept "o ameninţare progresivă", în timp ce a numit Rusia cea mai iminentă ameninţare.
"A numi China o ameninţare progresivă este un termen util, deoarece ritmul în care se mişcă China este uimitor", le-a declarat joi Hyten jurnaliştilor. "Având în vedere ritmul în care se mişcă şi traiectoria pe care se află, China va depăşi Rusia şi Statele Unite dacă nu facem ceva pentru a schimba acest lucru. Se va întâmpla. Aşa că eu cred că trebuie să facem ceva", a mai spus el.
"Nu este vorba doar despre Statele Unite, ci despre Statele Unite şi aliaţii noştri, deoarece ăsta este lucrul care schimbă cu adevărat jocul", a adăugat Hyten. "Dacă este vorba doar de Statele Unite, va fi problematic în cinci ani. Însă dacă sunt Statele Unite şi aliaţii noştri, cred că vom fi bine o perioadă", a mai spus el.
"Deşi facem unele progrese, Departamentul Apărării american este încă incredibil de birocratic şi lent", a spus Hyten. "Putem merge înainte rapid dacă vrem, însă birocraţia existentă este pur şi simplu brutală", a mai spus el.
Declaraţiile lui Hyten au loc la o săptămână după un test eşuat al SUA cu rachetă hipersonică şi în condiţiile în care tensiunile dintre SUA şi China rămân ridicate cu privire la problema Taiwanului. El a reiterat îngrijorarea SUA exprimată de superiorul său direct, generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme al SUA, cu privire la testarea unei rachete hipersonice de către Beijing în luna august, pe care Milley l-a numit "foarte aproape" de un "moment Sputnik", referindu-se la lansarea în octombrie 1957 de către URSS a primului satelit artificial, Sputnik, care a surprins SUA şi a lansat cursa pentru cucerirea spaţiului.
Beijingul a negat informaţia apărută iniţial în Financial Times privind testarea unei rachete hipersonice, pretinzând că a efectuat un "test de rutină al unui vehicul spaţial, menit să testeze tehnologia unui vehicul spaţial reutilizabil".
Pentagonul în Alertă: 'Ritmul în care se mişcă China este uimitor'
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

72
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
72

462
Descoperire surprinzătoare: Alimentul banal de la micul dejun care ar putea reduce riscul unui cancer periculos
462

558
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
558

823
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
823

2.119
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
2.119

397
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
397

1.675
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
1.675

1.161
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
1.161

2.394
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
2.394

881
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
881

849
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
849

704
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
704

3.177
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
3.177

















Comentează