Aşa cum se întâmplă şi pe Pământ, China şi Rusia prezintă şi în spaţiu cea mai mare ameninţare la adresa intereselor naţionale de securitate ale Statelor Unite, potrivit unui nou raport publicat marţi de Agenţia de informaţii a Apărării (DIA) din SUA, relatează tca/dpa.
Raportul, intitulat "Provocări la adresa securităţii în spaţiu", notează faptul că China şi Rusia şi-au crescut activele spaţiale cu aproape 70% în ultimii doi ani. Această creştere urmează unei perioade cuprinse între 2015 şi 2018, când stocurile s-au dublat, informează Agerpres.
"Motivaţia de a moderniza şi de a creşte capacităţile pentru ambele ţări se reflectă în aproape toate categoriile spaţiale majore - comunicaţii prin satelit, teledetecţie, navigaţie demonstraţii ştiinţifice şi tehnologice", notează raportul neclasificat.
Potrivit documentului, ambele ţări adoptă o abordare bidimensională: consolidarea propriilor capacităţi spaţiale în timp ce îşi îmbunătăţesc capacitatea de a contracara eforturile Statelor Unite.
În iulie anul trecut, China a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală cu cu un vehicul de planare hipersonic care a făcut ocolul globului pe o orbită fracţionată.
"Acest lucru a demonstrat cea mai mare distanţă parcursă (~40.000 de kilometri) şi cea mai lungă durată de zbor (~100+ minute) al oricărui sistem chinezesc de armament de atac terestru până în prezent", arată raportul.
În noiembrie 2021, Rusia a efectuat un test de rachetă anti-satelit, distrugând unul dintre proprii sateliţi învechiţi.
În timp ce atât China, cât şi Rusia, spre deosebire de Statele Unite, au programe spaţiale care fac o distincţie mică între eforturile militare şi cele civile, acestea au adoptat abordări uşor diferite în ceea ce priveşte utilizarea spaţiului pentru a-şi îmbunătăţi eficienţa în luptă, a declarat Kevin Ryder, analist principal al DIA.
"China, datorită mai multor avantaje economice, şi-a crescut capacităţile şi depune mai mult efort financiar şi militar pentru a dezvolta capabiliăţi noi şi mai bune", a menţionat el. "Rusia, pe de altă parte, este mai eficientă datorită altor eforturi de modernizare militară."
Însă ambiţiile Chinei şi ale Rusiei nu se termină la orbita Pământului. Ambele ţări au planificat misiuni pe Lună, unde ar putea exploata resurse naturale extinse ale acesteia, notează raportul. În termen de 30 de ani, chinezii au planuri pentru o bază de cercetare pe Lună capabilă să susţină vizite umane, conform raportului.
Pentagonul avertizează: Ambiţiile Chinei şi Rusiei reprezintă o ameninţare
Articole Similare

11
Președintele Braziliei, înaintea întâlnirii cu Donald Trump: Nu dorim un nou Război Rece
11

69
India mai dă o lovitură: Premierul Modi se duce în Israel
69

2.744
Oferta pe care Iranul i-a făcut-o lui Donald Trump pentru a nu fi atacată
2.744

1.046
Ucraina se plânge că Ungaria şi Slovacia o șantajează: Totul a pornit de la țițeiul rusesc care nu mai ajunge în cele două țări
1.046

3.579
Emmanuel Macron a ajuns să se roage de Donald Trump: Îi cere mila pentru francezii intrați sub sancțiunile SUA
3.579

115
Donald Trump a calculat greșit: Un oficial al BCE spune că tarifele vamale au afectat cel mai mult SUA
115

4.143
Intervenții chirurgicale ale Rusiei în Ucraina: Rachetele balistice au distrus sistemul energetic, iar numărul victimelor omenești este minim
4.143

115
India a amânat discuţiile comerciale cu SUA, după anularea tarifelor impuse de Donald Trump
115

141
Somaliland, stat recunoscut doar de Israel, vrea să atragă SUA oferind baze militare şi acces la minereuri
141

2.482
Mitul visului american? Drama unei tinere trimise înapoi după ce a cerut protecție
2.482

225
Iese iar scandal: Ministrul danez al apărării refuză ca nava-spital trimisă de Donald Trump să ajungă în Groenlanda
225

3.554
Urmează România? Germania vrea să introducă restricții pentru accesul copiilor la reţelele sociale
3.554

56
Donald Trump urmează să țină discursul anual 'State of the Union'
56

















Comentează