SUA au anunţat vineri un ajutor suplimentar de 200 de milioane de dolari pentru întărirea apărării Ucrainei, relatează AFP preluat de agerpres.
Aceste noi fonduri, care ridică "asistenţa americană către sectorul de securitate ucrainean la peste un miliard de dolari în total din 2014", vor permite în special achiziţionarea de "echipamente pentru susţinerea programelor de formare în curs şi a nevoilor operaţionale", a precizat Pentagonul într-un comunicat. Printre acestea, capacităţile de comandă ale armatei ucrainene, comunicaţiile securizate sau mijloacele de vedere nocturnă.
Potrivit Ministerului american al Apărării, această cooperare în materie de securitate se bazează pe recenta adoptare de către Kiev a unei legi privind securitatea naţională. Calendarul pentru livrarea de noi echipamente americane va fi "fixat la o dată ulterioară", precizează sursa citată.
Conflictul din estul Ucrainei între armata de la Kiev şi separatiştii proruşi s-a soldat cu peste 10.000 de morţi din 2014, notează AFP.
Washingtonul, aliat al Kievului, i-a vândut în acest an Ucrainei rachete antitanc Javelin pentru "a-i proteja suveranitatea şi integritatea teritorială", în pofida protestelor Rusiei.
Pentagonul anunţă alocarea a 200 milioane de dolari suplimentare pentru apărarea Ucrainei
București
4°C
Articole Similare

27
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
27

19
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
19

177
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
177

742
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
742

47
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
47

1.612
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.612

3.407
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
3.407

1.786
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.786

2.168
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.168

1.396
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.396

2.143
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.143

657
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
657

3.526
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.526
















Comentează