Premierul irakian Adel Abdul Mahdi a anunţat vineri că îşi va prezenta demisia în parlament, la câteva ore după ce autoritatea şiită supremă a ţării a îndemnat forul legislativ să-i retragă încrederea, relatează AFP şi Reuters preluat de agepres.
Anunţul premierului a provocat o explozie de bucurie în piaţa Tahrir din Bagdad, epicentrul mişcării de contestare care cere de două luni schimbarea sistemului şi a clasei politice considerate corupte şi incompetente.
El survine după ce mai devreme vineri marele ayatollah al Irakului Ali Sistani a făcut apel la schimbarea guvernului de la Bagdad, după una din cele mai sângeroase zile de când a început mişcarea de contestare soldată până acum cu peste 400 de morţi.
Demnitarul şiit în vârstă de 89 de ani, considerat o figură tutelară a politicii irakiene, şi-a manifestat astfel pentru prima dată în mod clar sprijinul faţă de manifestanţi, care acuză guvernul şi clasa politică actuală în general că au contribuit la "evaporarea", în 16 ani, a de două ori echivalentul PIB al ţării, una din cele mai bogate în petrol din lume.
Pentru a evita "haosul şi distrugerea", "parlamentul care a validat actualul guvern este chemat să-şi revizuiască opţiunea", a cerut un reprezentant al marelui ayatollah, care nu apare niciodată în public.
"În răspuns la acest apel şi pentru a accelera acest proces, voi prezenta parlamentului o cerere de acceptare a demisiei mele de la conducerea actualului guvern", se arată într-o declaraţie semnată de Abdul Mahdi.
În declaraţie nu se precizează când anume va depune demisia, dar parlamentul urmează să se reunească duminică.
Pe fondul protestelor monstru, premierul irakian Adel Abdul Mahdi a anunțat că va demisiona
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

31
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
31

23
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
23

1.731
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
1.731

1.760
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.760

2.166
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.166

2.387
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.387

5.856
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.856

2.814
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.814

80
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
80

3.484
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.484

2.734
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.734

96
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
96

1.147
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.147
















Comentează