PDL a rămas fără moţiunea simplă. 6 deputati PPDD şi-au retras semnătura

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 10-03-2014

Actualizat: 10-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Anterior preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că moţiunea simplă depusă de PDL şi PP-DD şi intitulată 'O reformă a administraţiei fără consens nu are succes' s-ar putea să nu mai fie dezbătută luni în plen, pentru că un număr de 6 deputaţi PP-DD  şi-au retras semnăturile.


Pe 25 februarie, liderul grupului PDL de la Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe, a anunţat cu aplomb depunerea moţiunii simple având ca temă descentralizarea, împreună cu grupul PP-DD: 'În temeiul articolului 112 din Constituţie şi 166 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, grupurile parlamentare PDL şi PP-DD depun moţiunea simplă 'O reformă a administraţiei fără consens nu are sens. Abandonaţi descentralizarea neconstituţională', ca să cinstim cum se cuvine ruperea PSD şi a PNL'.

Ulterior, Biroul Permanent le-a solicitat iniţiatorilor să modifice textul moţiunii astfel încât să respecte prevederile Regulamentului Camerei. Astfel că moţiunea simplă a fost redepusă la Camera Deputaţilor. BP a stabilit ca moţiunea să fie dezbătută în plen astăzi după-amiază şi marţi să fie supusă votului deputaţilor.

Referindu-se la retragerea semnăturilor, vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că nu ştie din care este motivul, dar apreciază acest lucru şi le mulţumeşte acelor deputaţi: 'Eu nu am vorbit cu nimeni. Astăzi, de la întâlnirea de la Senat am plecat la minister, nu am vorbit cu nimeni. Şi eu sunt curios, o să văd, poate aflu. Îmi este foarte greu să evaluez ce i-a determinat (pe unii deputaţi PP-DD - n.r.) să îşi retragă semnăturile, eu apreciez şi chiar le mulţumesc pentru asta. Eram pregătit să susţin punctul de vedere, dar nu mai am în faţa cui'.
Google News
Comentează
București
Temperatură6°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri