PayPoint România, în parteneriat cu Mastercard, anunță implementarea unui nou serviciu dedicat consumatorilor: retragerea de numerar direct de la terminalele POS asistate PayPoint. Acest serviciu este activ la nivel național, în peste 14.000 de locații partenere PayPoint din țară, urmând ca în următorul an să fie extins la întreaga rețea, care depaseste 26.000 de puncte de prezență.
PayPoint România și Mastercard lansează serviciul de retragere numerar de la terminalele asistate POS PayPoint
Prin acest proiect, PayPoint România și Mastercard urmăresc facilitarea accesului la numerar pentru consumatori, promovând incluziunea financiară și oferind băncilor o soluție suplimentară de acces la numerar pentru clienții lor, prin intermediul rețelei extinse de terminale POS asistate PayPoint.
Cum funcționează noul serviciu?
Suma maximă ce poate fi retrasă este de 500 lei/tranzactie. Consumatorul care dorește să retragă numerar de la un terminal POS asistat din rețeaua PayPoint România poate solicita comerciantului acest serviciu, în momentul în care efectuează o achiziție din gama de produse ale magazinului respectiv.

„Ne bucurăm să colaborăm cu Mastercard în acest proiect care facilitează incluziunea financiară. Aceasta începe cu accesul real la servicii esențiale, indiferent de locul în care trăiești, iar împreună cu Mastercard facem un pas important înainte în această direcție. Rețeaua noastră este activă inclusiv în localități rurale cu mai puțin de 500 de locuitori, unde, de cele mai multe ori, cel mai apropiat bancomat se află la zeci de kilometri distanță. Prin tehnologie și parteneriate strategice, rămânem fideli misiunii PayPoint Romania: aceea de a oferi oamenilor soluții simple și sigure pentru nevoile lor zilnice de plată, oriunde s-ar afla”, declară Denissa Dumitriu, Chief Commercial and Operations Officer - PayPoint Romania.
„Credem în soluțiile care apropie consumatorii de serviciile financiare esențiale. Prin colaborarea cu PayPoint, oferim oamenilor mai multă flexibilitate în gestionarea banilor, printr-o opțiune simplă și intuitivă, disponibilă chiar în locurile unde își desfășoară activitățile cotidiene. Este o demonstrație a modului în care infrastructura existentă poate fi valorificată inteligent, în beneficiul tuturor – clienți, comercianți și instituții financiare”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România și Croația.
PayPoint România își consolidează parteneriatele
PayPoint România continuă astfel să consolideze parteneriatele cu instituțiile financiare, oferind soluții inovatoare care răspund nevoilor actuale ale pieței și contribuie la extinderea accesului la servicii esențiale pentru populație. Prin diversificarea portofoliului de servicii și dezvoltarea infrastructurii naționale de terminale POS asistate, PayPoint România susține digitalizarea și modernizarea sectorului financiar, facilitând totodată o experiență rapidă, comodă și sigură pentru utilizatorii finali, indiferent de zona în care se află.
Despre PayPoint România
PayPoint România este unul dintre principalii payment facilitatori la nivel național, oferind soluții integrate pentru o gamă extinsă de servicii de plată destinate atât consumatorilor, cât și comercianților. Prin rețeaua de terminale de plată asistate POS, PayPoint România facilitează plăți cu cardul, transferuri de bani, servicii de coletărie, plăți în numerar și alte tranzacții esențiale, contribuind activ la digitalizarea și modernizarea accesului la servicii financiare în România. Compania pune la dispoziție tehnologie și infrastructură avansată, sprijinind astfel milioane de utilizatori și mii de parteneri comerciali la nivel național.
Despre Mastercard
Mastercard sprijină economiile și îmbunătățește viața oamenilor din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume. Împreună cu clienții noștri, construim o economie sustenabilă în care fiecare persoană poate prospera. Oferim o gamă diversificată de opțiuni de plăți digitale, asigurând tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile. Prin tehnologie, inovație, parteneriate și rețelele noastre extinse, punem la dispoziție un set unic de produse și servicii care sprijină persoanele, afacerile și guvernele să-și atingă potențialul maxim. Mai multe detalii pe www.mastercard.ro.





























Comentează