Patru bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 20 şi 33 de ani, din judeţele Botoşani şi Ilfov, au fost reţinuţi de poliţişti într-un dosar de furt, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Alexandra Dascălu, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, cei patru sunt suspectaţi că, în perioada septembrie - octombrie, ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de furt calificat din locuinţele unor persoane, prejudiciul stabilit până în prezent depăşind 105.000 de lei. Totodată, ei sunt anchetaţi pentru mai multe tentative de furt, toate comise pe raza municipiului Botoşani şi a comunelor Copălău şi Cristeşti din judeţul Botoşani.
"Astăzi (n.r. - marţi), cei patru tineri vor fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de luare a unei măsuri preventive pe numele acestora", a afirmat Dascălu.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Botoşani, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, au desfăşurat, luni, 12 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de furt, în judeţele Botoşani şi Ilfov. La acţiune au participat 55 de poliţişti din cadrul IPJ Botoşani, precum şi de la IPJ Ilfov şi Poliţia oraşului Pantelimon.
"De aproximativ şase luni, la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani se află în documentare o grupare infracţională nestructurată, din datele şi probele administrate până în prezent rezultând presupunerea rezonabilă că membrii acesteia au săvârşit mai multe infracţiuni de furt din locuinţe situate pe raza judeţului Botoşani, folosind ca mod de operare pătrunderea prin efracţie", a anunţat IPJ Botoşani.
Patru bărbați au fost reținuți într-un dosar de furt: Suspecții ar fi păstruns în mai multe locuințe
București
6°C
Articole Similare

311
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
311

1.483
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.483

1.496
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
1.496

5.623
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
5.623

1.024
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.024

46
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
46

1.882
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
1.882

39
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
39

1.932
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.932

10.376
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
10.376

5.720
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
5.720

4.814
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.814

161
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
161

















Comentează