Patru americani şi un kenyan au decedat după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit pe o insulă de pe lacul Turkana, situat într-un parc naţional din nord-vestul Kenyei, a anunţat luni poliţia locală, citată de Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Prăbuşirea elicopterului, condus de un pilot kenyan, a avut loc duminică în jurul orei locale 20:00 (17:00 GMT), cauza incidentului rămânând deocamdată necunoscută.
''Informaţiile disponibile indică faptul că două elicoptere au aterizat anterior la tabăra Labolo, dintre care unul a reuşit să părăsească zona în siguranţă'', a precizat poliţia naţională kenyană.
Poliţia nu a dezvăluit identitatea victimelor, precizând că întâi vor trebui anunţate familiile acestora.
Cel mai mare lac deşertic din lume, lacul Turkana a fost plasat de UNESCO, în iunie 2018, pe lista patrimoniului expus pericolelor, fiind ameninţat de un baraj hidroelectric şi de proiecte de irigaţie dezvoltate de vecinul său de la nord, Etiopia.
Supranumit 'marea de jad', lacul Turkana se întinde pe o lungime de 249 kilometri de la nord la sud de-a lungul văii Marelui Rift African, iar lăţimea sa maximă atinge 44 de kilometri.
În urmă cu mai puţin de o lună, cinci persoane, dintre care trei americani, au murit în urma prăbuşirii avionului cu care călătoreau, în vestul Kenyei.
Patru americani au murit din cauza prăbuşirii unui elicopter în nord-vestul Kenyei
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

694
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
694

15
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
15

387
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
387

34
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
34

885
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
885

43
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
43

1.312
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.312

2.731
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.731

3.064
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.064

3.018
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.018

71
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
71

919
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
919

2.903
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.903
















Comentează