Patronatul Antreprenorilor din domeniul Medical salută intenția ministrului Sănătății pentru reglementarea serviciilor de telemedicină din România

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 22-01-2026 09:10

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ dr Adina Alberts

Patronatul Antreprenorilor din domeniul Medical salută intenția ministrului Sănătății pentru reglementarea serviciilor de telemedicină din România:

”Salutăm intenția domnului ministru Alexandru Rogobete de a crea un cadru legislativ pentru serviciile de telemedicină, cu scopul de a asigura furnizarea acestora în condiții de siguranță, eficiență și corectitudine pentru pacienții din România. Apreciem faptul că subiectul telemedicinei este adus în atenția publică și inclus în procesul de consultare legislativă.

Ordonanța pusă recent în dezbatere publică conține, însă, doar două prevederi generale referitoare la telemedicină, care stabilesc că furnizarea serviciilor medicale la distanță se va realiza diferențiat, în funcție de specialitatea medicală și de tipul serviciului, urmând ca detaliile să fie reglementate prin norme de aplicare.

În prezent, la nivel de norme, sunt reglementate punctual doar serviciile de teleradiologie, deși discuțiile despre dezvoltarea telemedicinei în România se poartă de aproape patru ani. Această abordare limitată ridică semne de întrebare, în condițiile în care legislația în vigoare recunoaște existența a șase tipuri distincte de servicii de telemedicină.

Conform cadrului legal actual, serviciile de telemedicină includ:

              •            teleconsultația,

              •            teleexpertiza,

              •            teleasistența,

              •            teleradiologia,

              •            telepatologia,

              •            telemonitorizarea.

 

Cu toate acestea, doar una dintre aceste categorii beneficiază, în mod efectiv, de norme clare și aplicabile, în timp ce celelalte rămân insuficient reglementate, generând incertitudine juridică pentru furnizori, cadre medicale și pacienți.

În lipsa unui cadru normativ complet și coerent, există riscul ca dezvoltarea serviciilor de telemedicină să fie încetinită semnificativ, deși acestea reprezintă o soluție reală pentru creșterea accesului la servicii medicale, în special pentru populațiile din zonele defavorizate sau izolate.

Considerăm că telemedicina nu mai este un concept de viitor, ci o realitate prezentă, care necesită reglementări clare, unitare și aplicabile pentru toate specialitățile medicale, nu doar pentru un segment limitat al acestora.

Facem apel la autoritățile competente ca, în procesul de elaborare a normelor de aplicare, să trateze telemedicina într-o manieră completă și echilibrată, astfel încât beneficiile acesteia să poată fi valorificate în mod real, în interesul pacienților și al sistemului de sănătate din România.”, se spune în comunicatul semnat de Dr. Adina Alberts, președintele Patronatului Antreprenorilor din domeniul Medical.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri