Delegaţiile partidelor parlamentare sunt aşteptate, joi, la Palatul Cotroceni, pentru consultările convocate de preşedintele Nicuşor Dan pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. SOS România a anunțat că nu va participa la aceste consultări. „Nu vă recunoaștem ca președinte al României și nu sunteți președintele României. Nu vom juca teatru ca celelalte partide”, transmite partidul Dianei Șoșoacă la invitația lui Nicușor Dan.
„Nu vă recunoaştem ca preşedinte al României şi nu sunteţi Preşedintele României. Nu vom juca teatru ca celelalte partide sau trădători ai poporului român sau ai Partidului S.O.S. ROMÂNIA, pentru a mima democraţia şi o aşa-zisă consultare cu Cotroceniul. Prim-ministrul României nu a fost niciodată numit sau propus de români, ci numai de puterile străine, în fapt serviciile secrete străine care deţin puterea în România. Ca şi dvs, prim-ministrul este doar o marionetă a entităţilor străine, care primesc ordinele în plic. Nu, noi cei de la S.O.S. ROMÂNIA, nu am fost, nu suntem şi nu vom fi în cârdăşie cu sistemul şi nu vom minţi şi nici trăda poporul român şi nici România”, spune Diana Iovanovici Şoşoacă în scrisoare.
Partidul Dianei Șoșoacă afirmă că în ultimele zile ar fi fost supuși unor presiuni și tentative de cooptare, inclusiv oferte de funcții sau avantaje materiale, în scopul de a diviza partidul și de a-l determina să se alăture unei coaliții pro-europene. Acuzațiile nu sunt susținute de probe concrete, însă S.O.S. România susține că aceste practici sunt „cunoscute la nivel public și mediatic”.
„Deşi ne-aţi şantajat, pe noi, cei din S.O.S. ROMÂNIA, şi ne-aţi ameninţat împreună cu PNL, care v-au susţinut şi vă susţin, oamenii serviciilor secrete străine, trădători ai neamului românesc, că ne veţi dezintegra grupurile parlamentare, în special pe cel de la Senat, că veţi cumpăra senatori şi deputaţi S.O.S. România, deşi aţi pus autorităţile de la AEP până la jandarmerie să amendeze partidul, deşi aţi produs un puci ieri, 18.06.2025, la grupul S.O.S. România de la Senat, şi aţi încântat unii parlamentari cu avantaje pentru neamurile lor în deconcentrate, cu oferirea de organizaţii judeţene şi avantaje materiale pentru a forma un grup parlamentar care să vă susţină Guvernul impus de serviciile străine, bătându-vă joc de ei pentru că nu există fundament legal pentru struţo-cămila unui aşa-zis pol- alianţă-grup suveranist proUE, niciodată un suveranist nu va fi proUE, pentru că UE a anulat suveranitatea statelor membre, deşi i-aţi minţit că le veţi admite propuneri legislative care sunt împotriva puterii, şi tot acest atac şi şantaj doar pentru a ne prezenta la Cotroceni azi la negocieri, (altfel distrugeţi Partidul S.O.S. România, iar pe mine, în calitate de preşedinte, mă veţi schimba), şi a ne obliga să vă susţinem Guvernul, la fel de ilegitim şi neconstituţional ca şi dvs, nu vom ceda atacurilor şi şantajelor”, mai spune preşedintele S.O.S România.
Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru vor începe la ora 11.00, cu delegaţia PSD.
Și AUR refuză să participe
De la 11.30, este programată delegaţia partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), însă purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Dan Tănasă, a transmis că AUR nu va participa la consultările de la Cotroceni, pentru că este ”o mascaradă sinistră” şi Guvernul ”e deja făcut”.
„Noi, în mod evident, vom vota împotriva acestui guvern, pentru că nimic bun nu va ieşi din pixul unui preşedinte care la rândul lui s-a născut în urma unei lovituri de stat”, a afirmat Tănasă.
Astfel, consultările vor continua, la ora 12.00, cu reprezentanţii PNL, de la 12.30 fiind aşteptată delegaţia USR.
De la ora 13.00 sunt programate consultările cu partidul S.O.S. România (SOS).
Partidul Oamenilor Tineri (POT) urmează să participe la consultări, de la ora 13.30, delegaţia fiind formată din deputaţii Anamaria Gavrilă, Răzvan Chiriţă, Daniel Grofu, Gabriela Porumboiu, Dan Nicolae şi Alexandru Cristian Popa.
De la ora 14.00 va intra la consultări delegaţia UDMR, iar de la 14.30 cea a grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Acord pentru o nouă rotativă guvernamentală
Preşedintele Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR şi UDMR au ajuns la un acord pentru o nouă rotativă guvernamentală. Astfel, liberalul Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier şi să conducă Guvernul până în 2027, când la Palatul Victoria va reveni PSD, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare, susţin surse politice pentru News.ro.
Ilie Bolojan a obţinut „drept de veto” la stabilirea componenţei noului guvern.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat miercuri, la RFI, referindu-se la negocierile pentru formarea Guvernului, că formaţiunea ar urma să preia portofoliile Dezvoltării şi Culturii, subliniind că nu ar deţine niciun minister avizator, ceea ce înseamnă că nu ar avea nicio influenţă asupra deciziilor majore. Întrebat dacă există varianta ca UDMR să nu intre în viitorul Cabinet, Klemen Hunor a replicat: ”Asta vom decide cu colegii, în urma negocierilor, cum închidem negocierile, fiecare se întoarce, nu numai noi, ci şi PNL şi PSD şi USR, că trebuie validată negocierea sau trebuie validat rezultatul şi atunci vom vedea”. El a afirmat, în acest context, că prezenţa UDMR în Guvern nu este o certitudine.
Raspuns Catre Cotroceni Invitatie 19.06.2025 Signed by b3b3_niko


































Comentează