Partidele politice din Olanda au lansat oficial sâmbătă campania pentru alegerile parlamentare de la 15 martie, căutând votul unor cetăţeni a căror preocupare principală o reprezintă "normele şi valorile" naţionale, ameninţate, potrivit unui sondaj, de imigraţia din afara Europei de Vest, comentează EFE preluat de agerpres.
Majoritatea liderilor politici şi cei mai cunoscuţi membri ai clasei politice au ieşit pe străzile şi în pieţele oraşelor din întreaga ţară pentru a se întâlni cu alegătorii şi a împărţi pliante electorale.
Potrivit unui sondaj Ipsos, 86% din electoratul olandez este "îngrijorat" sau "foarte îngrijorat", deoarece consideră că normele şi valorile olandeze s-au erodat în ultimii cinci ani.
De asemenea, are ca principală preocupare imigraţia şi azilul, iar jumătate dintre persoanele chestionate sunt de părere că "imigranţii ne-occidentali constituie o ameninţare" pentru aceste norme şi valori.
Aceste idei nu sunt răspândite numai printre alegătorii Partidului Libertăţii (PVV, extremă dreapta), pe primul loc în intenţiile de vot, dar şi printre simpatizanţii democrat-creştinilor (CDA) sau ai Partidului Popular Liberal şi Democrat (VVD, al actualului premier Mark Rutte) sau ai formaţiunii 50Plus, al cărei electorat este format în principal din persoane în vârstă.
Majoritatea electoratului crede că "refugiaţii din Africa" trebuie să fie expulzaţi în ţara lor de origine, o idee susţinută de patru din zece simpatizanţi al laburiştilor din PvdA, partid cu personalităţi marcante de origine marocană.
Sâmbătă, voluntarii PvdA au mers cu un autobuz roşu plin de afişe electorale pentru diferitele regiuni dintre Nijmegen şi Arnhem, în jumătatea de sud a ţării.
Reprezentanţi ai celorlalte partide au petrecut ore întregi pentru a distribui afişe electorale cu fotografii ale liderilor lor în care cer votul de încredere cu ocazia alegerilor.
Absenţa cea mai notabilă este a liderului de extremă dreapta Geert Wilders - fondatorul PVV -, atât în dezbateri, cât şi în evenimentele de campanie, pe care le-a anulat temporar din motive de securitate în urma arestării unui membru al echipei sale de protecţie, suspectat ca a transmis informaţii confidenţiale unor criminali olandezi de origine marocană.
Prima zi a campaniei a început cu o dezbatere electorală aprinsă la postul naţional de radio, în care s-a discutat despre revenirea la vârsta de pensionare la 65 de ani, creşterea investiţiilor în forţele armate şi reforme pentru o Europă mai socială.
Întâlnirea, care a scos în evidenţă dezbaterea pe tema "valorilor şi normelor", a fost organizată la Haga şi au participat reprezentanţi ai verzilor din GroenLinks, ai 50Plus, Partidului Socialist, CDA, VVD, formaţiunii liberale Democraţii 66 (D66), Partidului Politic Reformat (SGP, creştin fundamentalist) şi ai Uniunii Creştine (UC, centru).
Potrivit sondajelor de opinie, partidul VVD al premierului Mark Rutte se va clasa pe locul al doilea la aceste alegeri, după PVV, condus de Geert Wilders.
Un solid guvern de coaliţie va fi posibil - potrivit sondajelor - cu participarea a cinci sau şase partide, din cele aproximativ 30 care se prezintă la aceste alegeri.
Mark Rutte a refuzat să negocieze cu Wilders, care ar putea obţine peste 30 de mandate din totalul celor 150 ale parlamentului, şi a subliniat în cursul dezbaterii că partenerii de coaliţie la care se gândeşte sunt D66 şi CDA.
Potrivit unei alte anchete publicate sâmbătă, majoritatea electoratului consideră că politicienii olandezi nu îi înţeleg preocupările şi nu se identifică cu niciun partid actual.
Acest sentiment se extinde la tinerii olandezi din familii de imigranţi, care aproape jumătate susţin că nu vor merge la vot pe 15 martie pentru că nu se simt conectaţi la societate şi percep un rasism tot mai mare faţă de ei.
Partidele politice din Olanda au lansat oficial sâmbătă campania pentru alegerile parlamentare
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

154
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
154

839
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
839

578
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
578

560
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
560

230
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
230

850
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
850

61
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
61

1.086
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.086

77
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
77

2.057
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.057

795
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
795

1.980
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.980

1.291
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.291
















Comentează