Parlamentul European condamnă, într-o rezoluţie adoptată joi, falsificarea sistematică de către regimul rus a argumentelor istorice pentru a-şi justifica războiul ilegal de agresiune împotriva Ucrainei şi cere extinderea sancţiunilor împotriva canalelor media ruse care răspândesc dezinformarea, informează AGERPRES.
Textul adoptat de PE respinge argumentele istorice ale regimului rus menite să submineze istoria şi identitatea naţională a Ucrainei în încercarea inutilă de a justifica războiul ilegal în curs. De asemenea, eurodeputaţii condamnă faptul că Federaţia Rusă nu a reuşit să stabilească răspunderea pentru crimele sovietice şi a reprimat încercările de a efectua cercetări istorice şi de a organiza dezbateri publice cu privire la aceste chestiuni, afirmând că astfel de practici au contribuit la capacitatea regimului de la Moscova de a revigora politicile imperialiste şi de a instrumentaliza istoria în scopurile sale criminale, informează un comunicat al legislativului comunitar.
Legislativul comunitar adresează un apel ferm către UE şi statele sale membre pentru a-şi intensifica şi coordona mai bine eforturile de combatere promptă şi riguroasă a dezinformării ruse şi a acţiunilor străine de manipulare a informaţiilor şi a ingerinţelor străine. Acest lucru este esenţial, spun eurodeputaţii, pentru a proteja integritatea proceselor democratice şi pentru a consolida rezilienţa societăţilor europene.
Eurodeputaţii subliniază în textul adoptat şi necesitatea de a promova în mod activ educaţia în domeniul mass-mediei şi de a sprijini mass-media de calitate şi jurnalismul profesionist, precum şi cercetarea în domeniul noilor tehnologii de influenţă hibridă.
Rezoluţia invită, de asemenea, UE să îşi extindă sancţiunile împotriva canalelor media ruse care desfăşoară campanii de dezinformare care promovează războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. PE îndeamnă ţările UE să pună în aplicare în mod riguros aceste sancţiuni şi să aloce resurse suficiente pentru a aborda în mod eficace acest război hibrid.
Eurodeputaţii doresc, de asemenea, ca UE să îşi intensifice sprijinul pentru mass-media rusă independentă aflată în exil, pentru a permite diversificarea vocilor din mass-media de limbă rusă.
De asemenea, Parlamentul European se declară profund îngrijorat de recentele anunţuri făcute de companiile care gestionează platforme de comunicare socială cu privire la o relaxare a normelor lor privind verificarea veridicităţii informaţiilor şi moderarea, deoarece acest lucru va permite şi mai mult campaniei de dezinformare a Rusiei să se răspândească în întreaga lume.
Eurodeputaţii solicită Comisiei Europene şi statelor membre ale UE să pună în aplicare cu stricteţe legea privind serviciile digitale ca răspuns la aceste anunţuri făcute de Meta şi X, inclusiv ca parte importantă a luptei împotriva dezinformării ruseşti.
Rezoluţia a fost adoptată cu 480 voturi pentru, 58 împotrivă şi 48 abţineri.
Parlamentul European condamnă utilizarea de către Rusia a dezinformării pentru a-şi justifica războiul din #Ucraina
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

14
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
14

22
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
22

903
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
903

48
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
48

77
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
77

70
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
70

2.797
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.797

105
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
105

6.250
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.250

10.479
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
10.479

108
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
108

8.600
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.600

4.655
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.655

















Comentează