Papa Leon va purta crucea creştină în procesiunea 'Via Crucis' în Vinerea Mare

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 31-03-2026 16:53

Article thumbnail

Sursă foto: Stefano Spaziani / ContactoPhoto / Profimedia

Papa Leon al XIV-lea va purta crucea creştină în timpul ceremoniei "Via Crucis" ("Calea Crucii") pe care o va prezida lângă Colosseum în Vinerea Mare, în timp ce meditaţiile care vor fi lecturate vor veni în acest an, la cererea suveranului pontif, din Ţara Sfântă, a anunţat marţi biroul de presă de la Vatican, citat de ANSA.

Papa Leon al XIV-lea va purta crucea în toate cele 14 opriri de pe Via Crucis.

Meditaţiile din acest an au fost scrise de părintele Francesco Patton de la Custodia Ţării Sfinte, fost custode şi aflat în prezent la mănăstirea Muntele Nebo din Iordania, "la cererea papei", a relatat biroul de presă al Sfântului Scaun.

Calea Crucii este o devoţiune religioasă specifică cultului catolic constând în parcurgerea, însoţită de cântări şi rugăciuni specifice, a 14 staţii (opriri), în amintirea supliciului îndurat pe Drumul Crucii de Isus Hristos la Ierusalim.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri