Papa Leon al XIV-lea plănuieşte să viziteze Angola ca parte a unui voiaj prin mai multe state din Africa, a anunţat marţi ambasadorul Vaticanului în această ţară, în cadrul unei posibile prime călătorii în străinătate a suveranului pontif în anul 2026, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Arhiepiscopul Kryspin Dubiel, reprezentantul Vaticanului în Angola, le-a declarat jurnaliştilor, la o conferinţă de presă desfăşurată la Luanda, că papa Leon a acceptat o invitaţie din partea preşedintelui Joao Lourenco pentru o vizită în această ţară, însă data şi restul detaliilor nu au fost încă stabilite.
''Sfântul părinte a acceptat invitaţia, dar suntem în prezent în procesul de pregătire a planului şi a programului'', a spus Dubiel.
Biroul de presă al Vaticanului nu a dat curs imediat unei solicitări pentru detalii din partea Reuters.
Papa Leon, ales în luna mai drept succesorul papei Francisc la conducerea Bisericii Catolice, a efectuat o singură călătorie în străinătate până acum, în Turcia şi Liban în noiembrie şi decembrie.
Papa a spus, într-o conferinţă de presă din decembrie, că doreşte să viziteze Africa, fără să menţioneze însă Angola. Papa Leon, membru al Ordinului Sfântului Augustin, a spus că doreşte să viziteze Algeria, locul unde s-a născut Sfântul Augustin de Hipona.
Cea mai recentă vizită a unui suveran pontif în Africa a avut loc în 2023, când Francisc a vizitat Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud. Papa Benedict al XVI-lea a fost ultimul pontif care a vizitat Angola, în anul 2009.
Papa Leon, primul suveran pontif american, a călătorit în Africa de multe ori în calitate de cardinal şi de lider al ordinului religios din care face parte.
O altă călătorie pe care papa Leon este aşteptat să o facă în 2026 este în Spania şi în Insulele Canare, un punct important de intrare pentru migranţii care încearcă să ajungă în Europa. Un cardinal spaniol le-a spus reporterilor la Vatican săptămâna trecută că acest voiaj este în faza de planificare.




























Comentează