Pandemia de coronavirus a contribuit la intensificarea recrutării de copii de către grupările armate din Columbia, în contextul în care şcolile şi serviciile de protecţie a minorilor şi-au întrerupt activitatea, a anunţat vineri organizaţia Salvaţi Copiii, transmite dpa potrivit Agerpres.
Zeci de copii au fost ucişi, mutilaţi sau recrutaţi de grupările armate într-un reviriment al violenţelor şi tulburărilor civile în statul sud-american, potrivit unui comunicat al organizaţiei.
Comunicatul citează cifrele Coaliţiei împotriva implicării copiilor şi tinerilor în conflictul armat din Columbia (COALICO), care a înregistrat 190 de cazuri de recrutare şi exploatare a copiilor de către grupări armate, în prima jumătate a acestui an.
Comparativ, în perioada corespunzătoare din 2019 au fost înregistrate doar 38 astfel de cazuri.
"Este o tendinţă profund îngrijorătoare, determinată în parte de pandemia de coronavirus, în condiţiile în care şcolile şi alte servicii de protecţie s-au închis şi copiii au devenit o ţintă uşoară pentru grupările armate", a subliniat Salvaţi Copiii.
Mai mult, pandemia nu a împiedicat intensificarea rapidă a violenţelor, remarcă organizaţia.
Până acum în acest an în Columbia au avut loc peste 60 de masacre, definite ca uciderea a cel puţin trei persoane, soldate cu peste 240 de decese, conform observatorului local Indepaz. Mai multe dintre aceste masacre au avut ca ţintă minori.
Guvernul preşedintelui Ivan Duque atribuie astfel de masacre confruntărilor dintre grupuri armate rivale implicate în traficul de droguri.
Predecesorul lui Duque, Juan Manuel Santos, a semnat în 2016 un acord de pace cu mişcarea de gherilă FARC, dar în multe regiuni ale ţării continuă să activeze disidenţi ai FARC, militanţi ai grupării de gherilă Armata Naţională de Eliberare (ELN) şi o serie de alte formaţiuni paramilitare şi grupuri de crimă organizată.
Un răspuns ferm şi concertat al autorităţilor, societăţii civile şi comunităţilor este esenţial pentru a pune capăt acestui război împotriva copiilor, a subliniat Maria Paula Martinez, directoarea Salvaţi Copiii pentru Columbia.
Pandemia a încurajat recrutarea de minori de către grupările armate columbiene
București
-1°C
Articole Similare

240
Donald Trump nu și-a ascultat serviciile secrete: Ce a aflat liderul SUA chiar înainte de atacul asupra Iranului
240

168
Iranul aplică 'metoda Ceaușescu': ce promisiuni au fost făcute populației, după protestele antiguvernamentale
168

209
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
209

682
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
682

336
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
336

794
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
794

2.553
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.553

57
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
57

5.846
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.846

207
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
207

158
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
158

172
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
172

6.456
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.456
















Comentează