Afganistanul şi-a rechemat duminică ambasadorul din Pakistan, invocând răpirea fiicei acestuia şi persistenţa ameninţărilor la adresa securităţii personalului diplomatic. Mai mulţi înalţi diplomaţi afgani aflaţi la post la Islamabad au fost rechemaţi de asemenea în ţară, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Sâmbătă, ministerul afgan de Externe l-a convocat pe ambasadorul pakistanez la Kabul pentru a-i transmite "proteste vehemente" după ce Silsila Alikhil, fiica ambasadorului afgan la Islamabad, Najibullah Alikhil, a fost răpită preţ de câteva ore de necunoscuţi, care au torturat-o. Pakistanul a anunţat că a întărit securitatea ambasadorului şi a lansat o anchetă.
MAE afgan a menţionat într-un comunicat că o delegaţie afgană va vizita într-un viitor apropiat Pakistanul "pentru a evalua" aceste probleme şi că ar putea fi luate "măsuri suplimentare".
Relaţiile dintre cele două state învecinate sunt tensionate de mai mulţi ani, Kabulul acuzând Pakistanul că le-a acordat refugiu talibanilor, iar Islamabadul acuzând la rândul său Afganistanul că a închis ochii la atacurile lansate asupra sa de grupuri ostile de pe teritoriul afgan. În ultimele zile tensiunile s-au intensificat, prim vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh acuzând între altele în social media armata pakistaneză că a acordat "sprijin aerian talibanilor în anumite zone", acuzaţii dezminţite ferm de Islamabad.
Tensiunile escaladează în Asia: După răpirea fiicei sale, ambasadorul Afganistanului în Pakistan a fost rechemat în țară
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

128
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
128

345
Războiul din Iran îi umflă buzunarele lui Vladimir Putin. Cum exploatează Rusia statele vulnerabile pentru a-și întări economia
345

736
Lovitură de 90.000 de euro într-o 'țeapă' cu monede de aur
736

4.161
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
4.161

1.763
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
1.763

3.182
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
3.182

3.169
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
3.169

2.675
VIDEO Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă și îi cere lui Ilie Bolojan să adopte rapid măsurile propuse de PSD: Plan pentru stoparea creșterii prețului la carburant
2.675

3.473
VIDEO | Român ținut în sclavie pentru un rinichi: DIICOT a descins la clanul Cîrpaci din Timișoara
3.473

1.500
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.500

3.628
Cristina Chiriac, la interviul pentru funcția de procuror general: 'Nu pretind că am toate cunoștințele'. Cum explică milionul de euro din declarația de avere
3.628

1.468
Războiul din Orientul Mijlociu poate schimba complet calculele economice ale lui Bolojan - avertismentul Consiliului Fiscal despre bugetul pe 2026
1.468

4.009
SURSE Ilie Bolojan a convocat a doua ședință de Guvern, în aceeași zi
4.009

















Comentează